
Inceput in zootehnie: cum te pregatesti si ce animale sa alegi
Traiul in mediul rural devine din ce in ce mai ofertant pentru tot mai multe persoane, care aleg sa renunte sa mai locuiasca la bloc,

Traiul in mediul rural devine din ce in ce mai ofertant pentru tot mai multe persoane, care aleg sa renunte sa mai locuiasca la bloc,

Cu toate ca multi considera ca iernile din prezent nu mai sunt la fel de geroase precum cele din anii trecuti, exista, inca, perioade cu

Daca doriti sa scapati de viespi, veti fi incantati sa stiti ca exista anumite solutii naturale impotriva acestori insecte, care chiar functioneaza si care vor

In acest an, legumicultorii vor primi un ajutor de minimis in valoare de cel mult 4.000 de euro la hectar, pentru cultivarea de legume precum,

Guvernul a decis ca, in perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, se suspenda aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca

In 2022, cultivatorii de usturoi vor putea primi un sprijin de pana la 3.000 de euro pe hectar, printr-o schema de ajutor de minimis privind

Guvernul a decis sa elimine niste prime pentru producatorii agricoli, respectiv a amanat acordarea de prime pentru comercializarea produselor agricole si pescaresti primare. Guvernul a

In anul 2021, au fost infiintate peste 15.000 de firme cu activitati in agricultura, silvicultura sau pescuit, cu o crestere de 280% fata de 2020,

Ministerul Agriculturii anunta ca au fost postate in dezbatere publica doua proiecte de acte normative ce instituie o serie de masuri de sustinere financiara a

In ultimele zile, ANSVSA a aplicat 23 de sanctiuni contraventionale in valoare totala de 143.200 lei si a confiscat 4.200 de kg de carne, produse

Cu toate ca sunt cosmarul oricarui gradinar, buruienile se pot dovedi benefice pentru o gradina, atunci cand sunt alese si plantate corespunzator. Afla care sunt

In 2021, agricultura romaneasca a avut una dintre cele mai bune evolutii din ultimii 15 ani, insa fermierii s-au confruntat si cu probleme majore, precum

Plantele medicinale sunt cunoscute de multa vreme pentru valoarea lor curativa. Iata o serie de ierburi salbatice, care pot fi crescute in gradina ta. 6

Exista sute de specii de insecte cunoscute in mod colectiv sub numele de cosenile. Cosenilele sunt insecte mici, ovale, care sug seva plantelor, cu dimensiuni

Rizosfera este o zona subtire a solului in care radacinile plantelor si solul interactioneaza extrem si unde se desfasoara un metabolism microbian intens. Proprietatile solului

ANSVSA a anuntat scaderea la circa jumatate a numarului de focare de pesta porcina africana. „Astfel, din data de 23 decembrie, cand erau inregistrate 420
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la