
Discutiile despre viitoarea Politica Agricola, aproape de final: reforma, aproape de un acord
Negociatorii UE au ajuns la un acord in ceea ce priveste subventiile agricole ce vor fi acordate prin viitoarea Politica Agricola Comuna, ceea ce aduce

Negociatorii UE au ajuns la un acord in ceea ce priveste subventiile agricole ce vor fi acordate prin viitoarea Politica Agricola Comuna, ceea ce aduce

Decidentii politici ar trebui sa adopte o Politica Agricola Comuna cat mai simplu de aplicat si care sa permita fermierilor europeni sa fie competitivi pe

Pentru noua Politica Agricola Comuna nu putem astepta o pondere atat de mare a masurilor pentru mediu si clima, de peste 65%, in detrimentul aspectului

Negocierile UE referitoare la viitoarea Politica Agricola Comuna (PAC) au fost din nou suspendate in aceasta saptamana, membrii implicati in discutii nereusind sa ajunga la

In data de 29 iulie 2020, subsecretarul de stat Conf.dr. Avram Fitiu a condus intalnirea desfasurata la sediul MADR cu Organismele de Inspectie si Certificare

Secretarii de Stat din MADR au participat in data de 20 iulie la intalnirea de lucru cu conducerea principalelor universitati de stiinte agronomice si medicina

Adrian Oros, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a participat in 20 iulie 2020, la Bruxelles, la prima reuniune in cadrul Consiliului AgriFish desfasurata in timpul

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit despre Politica Agricola Comuna si a precizat ca un program de asemenea anvergura nu poate fi gestionat cu o

Ministrul Ministrul Adrian Oros a participat in data de 6 iulie 2020 la intalnirea organizata la sediul MADR privind elaborarea unei strategii sectoriale referitoare la

In data de 19 iunie 2020 a avut loc reuniunea ministrilor agriculturii din tarile membre ale Grupului de la Visegrad, care a avut ca scop

Comisia Europeana propune alocarea mai multor bani pentru agricultura si pescuit in viitorul buget UE, iar in propunerea facuta se regasesc o serie de categorii

Comisia Europeana isi doreste suplimentarea bugetului alocat Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027, astfel incat agricultura europeana sa primeasca, in fiecare an, un buget cu 2%

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat ca va fi modificata in regim de urgenta legea privind relatiile dintre micii producatori si comercianti. „Vom elimina acele

In Monitorul Oficial nr. 0419 din 20 mai 2020 a fost publicat Ordinul Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri nr. 1730 din 15 Mai

Pe durata starii de alerta, pentru prevenirea raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2 si pentru asigurarea desfasurarii activitatii la locul de munca in conditii de securitate si sanatate

In Monitorul oficial din 14 mai 2020, a fost publicata OUG nr. 69 din 14 Mai 2020 Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la