
Oltenii mizează pe un an agricol mai bun în 2014
Fermierii din județul Olt au fost mulţumiţi de producţiile obţinute în 2013, dar nu şi de preţuri, însă perspectiva pentru 2014 este bună.

Fermierii din județul Olt au fost mulţumiţi de producţiile obţinute în 2013, dar nu şi de preţuri, însă perspectiva pentru 2014 este bună.

Crescătorii de porci care nu au încasat încă subvenția pentru bunăstarea animalelor vor primi banii în primele zile ale lunii ianuarie 2014.

Pentru ca fermierii să își vândă recolta pe bursa cerealelor, trebuie ca Ministerul Agriculturii să subvenţioneze mecanismele de management al riscului.

Lansarea noului sistem de cotaţii de referinţă pentru cereale va aduce beneficii producătorilor din sectorul de morărit și panificație, însă mai trebuie rezolvate o serie de probleme legate de tranzacţii.

Astăzi și mâine are loc la Mioveni cea de-a IV-a ediţie a sărbătorii tradiţionale Ignatul la români.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Mehedinți efectuează, până la sfârșitul anului, plata pentru fermierii din zonele defavorizate.

Confederația Asociațiilor Țărănești din România (CATAR) critică în termeni duri legea privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice, în forma adoptată de Camera Deputaților.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat convenții privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind Bunăstarea animalelor – Pachetul b – pasări (anul II de angajament).

Romsilva a înregistrat venituri de aproximativ 760.000 de euro din activitatea de vânătoare, în cursul acestui an.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod Galben de ceaţă, valabile în următoarele ore în 28 de judeţe.

Șeful LAPAR este de părere că, în forma actuală a legii, fondurile mutual nu vor fi decât niște surse de venit pentru „anumite persoane”.

Vânzările de varză de Bruxelles merg cel mai bine în perioada Crăciunului, când se cumpără 80% din producția anuală.

În luna decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal în vestul, sudul și sud-estul țării, iar în regiunile nordice, nord-estice și centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decât normele climatologice, potrivit ANM.

Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) a finalizat hărțile de hazard la inundații la nivelul celor 11 bazine hidrografice.

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare şi apropiate de optim, în aproape toate zonele de cultură.

La târgul de Crăciun vor expune producători tradiționali, care vin cu preparate din carne de porc și de vită specifice sărbătorilor de iarnă.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la