Confederația Asociațiilor Țărănești din România (CATAR) critică în termeni duri legea privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice, în forma adoptată de Camera Deputaților.

Într-o scrisoare remisă redacției, președintele CATAR, Alin Buzescu arată că „legea vânzării terenurilor agricole trecută de Camera Deputaţior nu asigură resursa strategică principală, necesară dezvoltării agriculturii româneşti şi societăţii rurale din România – pământul”. Aprobând documentul în forma actuală, Guvernul și Parlamentul nu apără interesele românilor, se mai arată în documentul citat.

„Dacă dorim eliminarea sărăciei în România, reducerea decalajelor faţă de celelalte state europene, dezvoltare durabilă, conservarea biodiversităţii, eliminarea riscurilor climaterice, supravieţuirea naţională, trebuie să avem în vedere, în cadrul strategiei de dezvoltare rurală pe termen mediu şi lung, toate resursele naţionale, în special resursa umană şi pământul. Posibilităţile românilor de a accesa finanţări bancare sau europene pentru achiziţia de terenuri este practic nulă în comparaţie cu posibilităţile străinilor. Costurile de împrumut în România sunt de trei patru ori mai mari decât în restul Europei sau în restul lumii occidentale. Accesul la finanţări europene este mult mai anevoios în România. Subvenţionarea agriculturii romăneşti este mult redusă faţă de celelalte ţări. Toate aceste diferenţe situează fermierii români, ţăranii noştri, în dezavantaj competitiv net faţă de cumpărătorul străin”, se arată în scrisoarea CATAR remisă redacției.

CATAR subliniază faptul că fermierii români nu au aceleași posibilități financiare ca cei din Uniunea Europeană, astfel că vor fi dezavantajați în cursa pentru cumpărarea de teren agricol.

„Legea care reglementează tranzacţionarea terenurilor agricole româneşti trebuie

să garanteze şi să faciliteze (proporţional cu posibilităţile românilor de a cumpăra terenuri în Europa) accesul fermierilor români (persoane fizice, juridice, asociatii, cooperative agricole) şi tinerilor fermieri romani la resursa principala – pământul – cu scopul de a asigura suveranitatea alimentară a României, ocuparea forţei de muncă, distribuţia judicioasă resurselor naturale ale ţării către cetăţenii ei cu precădere, pentru a reduce decalajele între România şi celelalte ţări ale Uniunii Europene la nivel social, economic si ecologic…cele trei criterii care stau la baza asigurării sustenabilităţii dezvoltării, subiect atât  de dezbătut la nivelul întregii Europe”, se arată în document.

Totodată, CATAR cere autorităților să facă public situația terenurilor agricole, astfel încât fiecare român să știe care este suprafața deținută de străini.

„Românii trebuie să ştie care este structura proprietăţii la nivelul întregii ţări. Cât din terenurile României mai este deţinut de români şi firme româneşti şi cât de alţii, având în vedere că interesul centrelor de putere economică mondială sunt extrem de interesate să achiziţioneze terenuri în România. Aici facem referire în special la China şi ţările arabe. Aceasta responsabilitate revine Guvernului României prin Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare”, susține Alin Buzescu.

CATAR şi Alianţa ROPAC au transmis ministerului opţiunile fermierilor români cu privire la principiile care trebuie să stea la baza Legii vânzării terenurilor dar şi a Legii comasării terenurilor dar şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, program obligatoriu pentru România, însă nu s-a ținut cont de aceste propuneri.

Share on Facebook