România, un Eldorado fără pârloage

Facebook
Twitter

Terenurile agricole din România sunt mănoase și ieftine, așa că le fac cu ochiul atât marilor latifundiari din țară, cât și străinilor, fapt demonstrat de scăderea semnificativă a surafețelor nelucrate.

România dispune de una dintre cele mai mari suprafețe agricole din Europa, de circa 14 milioane de hectare, din care aproximativ 9 milioane sunt terenuri arabile. În ultimii ani, lupta pentru acapararea terenurilor s-a întețit, astfel că tot mai puține loturi rămân necultivate.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că suprafaţa terenurilor necultivate s-a redus la circa 300.000 de hectare, față de cele 2-3 milioane hectare lăsate pârloagă în urmă cu câţiva ani. La acea vreme autoritățile chiar analizau posibilitatea introducerii taxei pe pârloagă pentru a-i face pe proprietari fie să lucreze terenurile, fie să le arendeze. Constantin este încrezător că în cel mult doi ani, în România, nu vor mai exista terenuri nelucrate. În plus, mai spune șeful de la Agricultură, prețurile terenurilor agricole va crește.

De la 1 ianuarie 2014, piața funciară se va liberaliza. MADR apregătit un proiect de lege, care va reglementa vânzarea terenurilor agricole din extravilan între persoane fizice. Documentul afost avizat de Guvern și se află la Parlament.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE