Ieri a trecut de Parlament proiectul de lege privind înființarea fondurilor mutual. Numai că, în forma adoptată de aleșii neamului, legea contravine intereselor fermierilor, susțin aceștia.
„Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) nu se va implica în înființarea și funcționarea fondurilor mutual, cât timp nu sunt cuprinse în lege seceta și înghețul. De ce facem fondul mutual? Ca să asigurăm ceea ce nu acoperă companiile de asigurări. Legea a pornit binișor, dar în comisii, deși ne-am exprimat punctul de vedere și ni s-a promis că se va ține cont de el, s-au pronunțat toți nepricepuții și a ieșit ce a ieșit. Le-am spus că noi, agricultorii, vrem să facem legea pentru noi, deoarece noi vom contribui la crearea fondurilor. Practic, va fi CARITAS-ul nostru”, ne-a declarat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.
Șeful LAPAR este de părere că, în forma actuală a legii, fondurile mutual nu vor fi decât niște surse de venit pentru „anumite persoane”.
„Fondul va fi o structură care va fi subvenționată timp de trei ani de UE și de statul român pentru salarii, sediu, mașini. Deci, cineva va lua niște bani și se pare că e vorba de un miliard de euro”, ne-a precizat Laurențiu Baciu.