
Idei de afaceri: Topinamburul, cultura care le poate aduce micilor fermieri 30.000 euro pe hectar
Topinamburul, sau popular spus „napul-porcesc”, este o cultura care se bucura de o atentie tot mai mare din partea fermierilor cu suprafete mici.

Topinamburul, sau popular spus „napul-porcesc”, este o cultura care se bucura de o atentie tot mai mare din partea fermierilor cu suprafete mici.

Investitiile in producerea bautorilor alcoolice pot fi finante cu fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

Vremea mai calda de la inceputul intervalului 1-7 iunie va intra intr-un proces de racire treptata, aceasta devenind normala sub aspect termic, la nivelul intregii tari.

Statele membre ale Uniunii Europene vor decide pe data de 6 iunie daca vor accepta sau nu reautorizarea insecticidului glifosat.

ANSVSA a descoperit prezenta E-coli intr-o proba de lapte crud, provenita de la o ferma de crestere a bovinelor din judetul Alba, si la doua probe recoltate de pe suprafata carcaselor de ovine, provenite de la o unitate de abatorizare din judetul Maramures.

Fermierii romani au depus pana la acest moment un numar mic de proiecte cu fonduri europene, prin PNDR, in cadrul celor trei masuri importante de finantare lansate la 28 aprilie 2016.

Presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu, a anuntat in cadrul unei postari pe Facebook ca termenul de depunere a cererilor unice de plata la APIA, aferente Campaniei 2016, se prelungeste pana la data 10 iunie 2016 inclusiv.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale informeaza ca in 31 mai 2016 a fost publicat in Monitorul Oficial nr.409, Ordinul MADR nr. 817/30.05.2016 care aduce unele modificari si completari Ordinului MADR nr. 619/2015.

Joi, 26 mai 2016, a fost reinnoit Protocolul de colaborare tripartit intre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Agentia pentru Servicii si Plati (ASP) si FranceAgriMer din Franta.

Aproximativ 150 de fermieri au protestat, marti, in fata Palatului Cotroceni, principalele lor nemultumiri fiind legate de plata intarziata a subventiilor din zootehnie.

Ministerul Agriculturii urmeaza sa reverifice in aceasta saptamana datele inregistrate pentru a putea acorda sprijinul cuplat in zootehnie si in vegetal deoarece, in contextul actual, exista riscul sa se piarda sume importante de bani.

Procedura de evaluare a fost suspendata pentru a se verifica desfasurarea procesului de depunere a proiectelor pe cele doua componente.

Dornic sa acceseze fonduri europene pentru sprijinirea raselor de suine in pericol de abandon, fermierul Attila Fecso, din judetul Harghita, a trecut repede de la extaz la agonie.

Guvernul Romaniei a adoptat recent Hotararea privind pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor nationale tranzitorii si schemelor de sprijin cuplat, in sectorul zootehnic, precum si stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de plata 2015.

Subventia la hectar in Romania este de aproximativ 50% din media Europei de Vest, iar dobanda la creditele bancare in euro este dubla fata de Uniunea Europeana.

Sindicatele agricole afiliate Federatiei Agrostar si Blocului National Sindical vor organiza marti, 31 mai, o actiune de protest in fata Palatului Cotroceni, pentru a atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta in prezent sectorul agricol.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la