StiriAgricole.ro

Procedură de achiziţii simplificată pentru beneficiarii de fonduri europene din mediul privat

Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o valoare cuprinsă în intervalul 30.000-200.000 de euro, respectiv a achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.000.000 de euro, ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012.

Read More »

Porți deschise la MADR cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației

Ziua Mondială a Alimentației (ZMA) este sărbătorită în fiecare an în toată lumea pe data de 16 octombrie, marcând și celebrarea înființării în 1945 a Organizației Mondiale pentru Alimentație și Agricultură, structură ce aparține de ONU. Ziua Mondială a Alimentaţiei are scopul de a sensibiliza opinia publică internaţională asupra problemei foametei şi a malnutriţiei în lume şi are ca obiectiv principal combaterea acestui fenomen la nivel global, prin implicarea a cât mai multor persoane.

Read More »

Creșterea păstrăvului: calitatea apei. Sfaturi practice

Păstrăvăria este o alternativă profitabilă la ferma tradițională, în care se cresc vite sau oi, deoarece suparafața necesară amenajării fermei piscicole este mult mai mică, dacă se îndeplinesc câteva condiții, cum ar fi ca terenul să fie amplasat langă un curs de apă, iar proprietarul să se îngrijească de bunăstarea peștilor.

Read More »

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE