
Cum s-au cheltuit 15 miliarde de euro
Din 2003 și până în prezent, agricultura României a beneficiat de fonduri europene în valoare de 15 miliarde de euro.

Din 2003 și până în prezent, agricultura României a beneficiat de fonduri europene în valoare de 15 miliarde de euro.

Ministerul Agriculturii, Daniel Constantin, i-ar fi recomandat și președintelui Traian Băsescu să investească în agricultură.

Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a înregistrat anul trecut un profit de 11,04 milioane de lei, comparativ cu 1,2 milioane în 2012, potrivit raportului anual al companiei.

Vinuri și băuturi alcoolice tari fabricate în Moldova sunt expuse la una din cele mai renumite expoziții internaționale specializate, „Wine&Delicacies”, care se desfășoară în orașul Praga, Cehia, în perioada 23 – 25 aprilie 2014.

Investitori din China și Qatar își manifestă interesul de a deschide afaceri în Republica Moldova. Domeniile prioritare sunt: infrastructura, sectorul agro-alimentar, dar și sectorul IT și telecomunicații.

Un studiu recent arată că biocombustibilul produs din deşeuri de plante este mai nociv pentru mediul înconjurător, pe termen lung, decât combustibilii fosili.

Bovinele de carne Angus, pășunile ecologice românești și expertiza elvețiană sunt ingredientele care au asigurat succesul firmei Karpaten Meat România, care derulează patru forme de parteneriat în vederea lărgirii reţelei de producţie de carne de vită.

Producătorii din sectorul vegetal și din zootehnie, precum și apicultorii vor putea depune spre aprobare proiecte în cadrul Măsurii 121-Modernizarea exploataţiilor agricole începând cu data de 20 mai 2014.

Ministerul Agriculturii estimează că doar 700 din cele 3.200 comune din țară vor beneficia de finanțări pentru infrastructură, în contextul în care bugetul pentru asemenea investiții alocat prin PNDR 2014-2020 se ridică la 1,1 miliarde de euro.

Reducerea ofertei de grâu și porumb din Ucraina pe fondul escaladării conflictului cu Rusia privind Peninsula Crimeea, dar și posibilele sancțiuni care ar fi impuse Rusiei ar putea conduce la aprecieri semnificative ale prețurilor celor două cereale, de peste 20%.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 ar putea avea două măsuri suplimentare, referitoare la acordarea de compensaţii pentru cei care renunţă la plăţile directe şi pentru proprietarii de păduri, pe lângă cele 14 deja stabilite.

În perioada 24 – 27 aprilie 2014 echipa Maschio Gaspardo România va participa la târgul internațional pentru agricultură, industrie alimentară și zootehnie AGRARIA, care are loc la Cluj-Napoca.

O firmă din Botoșani a investit 175.000 de euro într-o linie de producție, care va fabrica produse congelate.

Guvernul va introduce internet broadband pe tot teritoriul României, până în august 2015, prin proiectul Ro-NET, astfel încât locuitorii din zonele care nu beneficiază în prezent de infrastructură de acest tip să aibă acces la asemenea servicii.

Liberalizarea pieței funciare nu a generat o avalansă de tranzacții cu terenuri agricole, însă situația s-ar putea schimba din vară, apreciază președintele Ligii Asociațiilor de Producători Agricoli (LAPAR), Laurențiu Baciu.

Toți marii producători de semințe modificate genetic au o fermă în statul american Hawaii. Însă, loturile experimentale ar putea să dispară.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la