Toți marii producători de semințe modificate genetic au o fermă în statul american Hawaii. Însă, loturile experimentale ar putea să dispară.
O bună parte din porumbul modificat genetic cultivat nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume provine din fermele deținute în Hawaii de companiile furnizoare de sămânță. În statul insular se produc soiuri rezistente la atacul diverșilor dăunători sau la secetă.
Numai că interesul giganților pentru acest stat le dă bătăi de cap locuitorilor, care se tem că ecosistemul din Hawaii va fi distrus din cauza loturilor de cercetare. Drept urmare, autoritățile din acest stat au demarat în urmă cu câteva luni un proces de reglementare a cultivării organismelor modificate genetic și a modului în care pot fi folosite pesticidele în ferme. În Maui, un grup de activiști strânge semnături pentru a interzice temporar cultivarea organismelor modificate genetic. În Kauai, consiliul local a decis, în ciuda opoziției primarului, să oblige fermele mari să creeze zone de carantină în jurul loturilor cultivate cu organisme modificate genetic și să publice lista pesticidelor folosite. Legea va intra în vigoare din august, potrivit presei americane.
Companiile producătoare de semințe care dețin ferme în Kauai, ca Syngenta, Pioneer, BASF și Agrigentics, au dat în judecată consiliul local pentru a împiedica aplicarea legii. Unul dintre motivele invocate la tribunal împotriva acesteia a fost că folosirea pesticidelor și delimitarea zonelor cultivate cu organisme modificate genetic este deja legiferată prin acte normative federale și statale, astfel că nu mai era nevoie de prevederi suplimentare la nivel local.
Hawaii a devenit un punct important pe harta culturilor cu organisme modificate genetic din anii 1960, când James Brewbaker, un cercetător recent ajuns la vremea aceea la Universitatea din Hawaii a descoperit că poate obține trei recolte pe an, datorită climatului propice agriculturii. În cea mai mare parte a Statelor Unite, fermierii obțin o singură recoltă pe an. În Florida, în aceeași perioadă Pioneer făcea cercetări folosind sere și ferme. James Brewbaker le-a sugerat reprezentanților companiei să demareze operațiuni în Hawaii. Pe măsură ce statul american a pierdut la capitolul competitivitate în ceea ce privește culturile de trestie de zahăr și ananas, în locul acestora au apărut loturi experimentale cu organisme modificate genetic.
Ultimele date statistice disponibile sunt din 2012 și arată că la acea vreme valoarea culturilor semincere din Hawaii era de 217 milioane de dolari, față de 140 de milioane de dolari, cât valorau în 2007. Pe circa 95% din aceste loturi se cultivă porumb. Una peste alta, valoarea loturilor semincere o depășește cu mult pe cea a altor culturi cu tradiție în Hawaii, cum este trestia de zahăr.
Pentru a produce un noi soi, este nevoie de parcurgerea a circa 10-12 cicluri de producție. Pe continent, ar fi nevoie de 10-12 ani. În Hawaii, perioada necesară se reduce semnificativ, în condițiile în care pot fi obținute trei recolte anual, ceea ce înseamnă costuri mult mai mici pentru companiile de profil.
La nivelul Statelor Unite, aproximativ 90% din porumbul cultivat provine din organisme modificate genetic.