Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a înregistrat anul trecut un profit de 11,04 milioane de lei, comparativ cu 1,2 milioane în 2012, potrivit raportului anual al companiei.

Astfel, în anul 2013, SA „Franzeluţa” a avut vânzări de 593,5 de milioane de lei, în creștere cu 29 de milioane de lei față de 2012, informează agora.md. De asemenea, întreprinderea, unde statul deține 52% din acțiuni, a raportat cheltuieli comerciale în sumă 56 de milioane de lei și cheltuieli administrative în sumă de 35 de milioane de lei.

Rezultatul pozitiv înregistrat anul trecut se datorează unui program de dezvoltare şi modernizare a combinatului pentru perioada 2013-2017, aprobat de Consiliul de Administrare al SA „Franzeluța”.

Share on Facebook
Print Friendly