Investiţie de 175.000 de euro într-o patiserie

Facebook
Twitter

O firmă din Botoșani a investit 175.000 de euro într-o linie de producție, care va fabrica produse congelate.

Linia de producție a fost achiziționată din Germania, pentru producerea de preparatelor congelate de patiserie, informează ziarul evenimentul.ro. Investiţia a uşurat mult munca. Ceea ce până acum se făcea în 4 ore cu 12 oameni, acum se face într-o oră cu 4 oameni.

„Este o linie de fabricaţie a aluatului, cu dozaj pentru umplutură, şi cu partea de frig care conţine şi partea de şoc termic pentru congelare rapidă. În tunel intră 4 rasteluri unde produsele sunt congelate la -40 grade Celsius. Partea de frig a costat 75.000 euro”, a declarat Florian Moruzi, patronul companiei botoşănene.

Producţia pe oră este de 3.000 de produse, care vor fi comercializate în judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava, precum şi lanţul de benzinării Socar.

„Având în vedere că vorbim de produse congelate care au termen de valabilitate şase luni, putem vinde oriunde în lumea asta dacă avem comenzi”, a completat Moruzi, care deține cea mai mare brutărie din judeţul Botoşani.

În România sunt doar 6 linii de producție ca cea pusă în funcție de omul de afaceri din Botoșani.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE