
Exporturile, cheia dezvoltării agriculturii
Deschiderea unor piețe străine înseamnă asigurarea unei cereri mai mare pe termen lung și o creștere a exporturilor de produse agroalimentare.

Deschiderea unor piețe străine înseamnă asigurarea unei cereri mai mare pe termen lung și o creștere a exporturilor de produse agroalimentare.

Cercetările din străinătate subliniază faptul că în prezent un virus nou atacă la un interval de 2 luni familia de albine.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că în luna mai ar urma să fie accesate primele fonduri europene din perioada 2014-2020 pentru proiecte de investiţii în ferme.

Ministerul Agriculturii a cerut celor de la Finanțe ca taxa pe construcțiile speciale să nu fie aplicată și fermierilor persoane juridice. În prezent, conform legii,

Comisia Europeana vrea sa interzica vanzarea de alimente provenite de la animale clonate, importurile de astfel de animale, precum si tehnicile de clonare in cazul animalelor de ferma pe teritoriul Uniunii Europene (UE).

Agricultura ecologică este o sursă frumoasă de venit pentru fermierii care au găsit calea către export. La noi, mai mult câştigă intermediarii, iar producătorii adevăraţi

Localnicii dintr-un sat din Olt au descoperit că fondurile europene îi pot scoate din sărăcie. Unul câte unul au accesat bani europeni, până când numărul

Publicatia The Guardian a publicat miercuri un articol în care trage un semnal de alarmă cu privire la deschiderea pieţei româneşti pentru investitorii străini interesaţi de achiziţionarea terenurilor agricole.

ANPC a aplicat amenzi de 100.000 de lei în mai multe supermarketuri şi hipermarketuri din ţară după ce reprezentanţii instituţiei au descoperit mezeluri expirate.

Vinurile care se găsesc pe piața românească sunt sigure pentru consum, iar prețurile sunt la nivel similar celor din alte state europene, arată Ministerul Agriculturii.

Consultanţii pentru proiecte agricole vor fi acreditaţi în acest an, pentru că foarte mulţi îşi făceau astfel de firme şi „amăgeau” fermierii mici, care ajungeau să plătească mai mult, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Despre criteriile de eligibilitate privind accesarea fondurilor disponibile prin Programul Național Apicol acum putem vorbi mai puțin, deoarece încă nu avem un ghid scos pe piață care să ne fie drept îndrumar.

Pesta porcină africană este o boală cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toţi porcii domestici şi sălbatici.

După ce anul trecut am avut recolte record, 2014 a început cu stângul. Seceta, apoi ninsorile abundente urmate de căldura timpurie vor face ca roşiile şi salata să apară mai târziu pe piaţă; vor fi şi mai scumpe cu 10% faţă de anul trecut.

Apicultorii vor fi asimilați crescătorilor de animale și vor putea accesa fonduri europene pentru agricultura ecologică.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a propus ca închirierea păşunilor să se facă numai către asociaţiile de fermieri.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la