Agricultura ecologică este o sursă frumoasă de venit pentru fermierii care au găsit calea către export. La noi, mai mult câştigă intermediarii, iar producătorii adevăraţi sunt împiedicaţi la fiecare pas de funcţionari slab pregătiţi şi un sistem care îngroapă iniţiativele pline de sacrificii ale fermierilor locali.

Lucian Dârloman a terminat Facultatea de psihologie şi asistenţă socială, dar n-a profesat în domeniu, ci s-a orientat către sectorul financiar. Cumva, s-a întors acasă, în Neamţ, dar nu în satul natal Bodeşti, ci în „capitala de judeţ”, Piatra Neamţ, dar pacă nu-şi găsea locul până nu s-a apucat să se trateze de o„boală mai veche”. Așa că s-a apucat de agricultură, mai precis de cultivarea cătinei.  S-a pus iute pe treabă și a concesionat 30 hectare teren agricol la Dobreni, pentru că la Bodeşti nu s-a putut. Intenţia era cât se poate de clară:  să aibă cea mai mare plantaţie de cătină ecologică din judeţ.

Cătina, plantă miraculoasă

De ce cătină şi nu altceva?

„La nivel mondial, cătina este considerată o plantă strategică. Noi, românii,  suntem mai puţin “educaţi” în privinţa alimentaţiei. Cătina,  aceasta plantă miraculoasă, conţine 112 elemente esenţiale vieţii. În Europa, Germania are cel mai bine pus la punct sistemul de obţinere a produselor din cătină, pe continentul american e Canada, iar pe cel asiatic-China. Derivatele obţinute din cătină sunt foarte bune în alimentaţia oamenilor, mai cu seamă a copiilor şi a bătrânilor. Dar şi a animalelor. Cătina este cel mai bun imunoregulator natural. Boala apare acolo unde există un dezechilibru. Cătina, prin serotonina pe care o conţine, reglează organismul uman. În România, “părintele” cătinei este profesorul universitar Ioan Brad, de la care am obţinute foarte multe date despre această cultură. În ţara noastră sunt puţine informaţiile cu privire la această plantă. De la cătină se folosesc toate părţile componente: coajă, frunze, nu mai zic de fructe. Cătina este folostă cel  mai mult în domeniul farmaceutic, dar şi în cel cosmetic. Fructul în sine este utilizat mai cu seamă în sectorul alimentar”, a spus Lucian Dârloman pentru ziarulceahlaul.ro.

Din anul 2008, atunci când a concesionat cele 30 ha teren agricol, doar a investit, fără să facă vreun profit. A cheltuit foarte mulţi bani cu pregătirea pământului, pentru conversia de la agricultura tradiţională la cea ecologică, perioada necesară fiind de trei an în cazul arbuştilor fructiferi, din care face parte şi cătina.

Numai că, din cauza funcționarilor APDRP, arbuștii de cătină nu au putut fi încă plantați.

„Încă nu am plantat cătina, pentru că am avut de rezolvat nişte probleme cu un proiect cu finanţare europeană. Am aşteptat un răspuns de la APDRP Bucureşti. Trebuia să treacă un an ca să-ţi dea un răspuns! Trebuia să spună dacă proiectul e bun sau nu. Acum îmi zic că nu am câştigat finanţarea… Proiectul a fost depus în două rânduri. Cu două rânduri de cheltuieli. Din start, eu trebuia să fac dovada că am în cont partea mea de contribuţie financiară, adică 500.000 euro. Valoarea totală a proiectului era de un milion de euro,  din care eu să contribui cu jumătate din sumă. A trebuit să fac rost de acei bani, că nu-i aveam pe toţi. În proiect avem prinsă partea de procesare a cătinei, cu hală şi toate utilajele necesare fluxului tehnologic. Pentru asta am cerut finanţarea europeană. Dintr-o grabă nefirească, proiectul a „picat” de la finanţare. Pur şi simplu s-au omis nişte detalii extrem de importante. În acel proiect aveam prevăzut şi un sistem de irigaţie cu apă scoasă de la mare adâncime. N-au observat asta pe schiţă şi nici în documentaţie, motiv pentru care proiectul n-a intrat la finanţare. Ni s-a spus să depun contestaţie, că eram îndreptăţit. N-avea rost…”, arată fermierul nemțean.

 Procesarea cătinei, pe bani europeni: un vis frumos devenit coşmar

Lucian Dârloman și-a gândit ferma în detaliu, astfel încât prima recoltă să meargă direct în fabrica de procesare. Numai că banii europeni nu au mai venit. Însă bărbatul nu va renunța și în primăvară va planta primii arbuști de cătină, dar cel mai probabil nu pe întreaga suprafață concesionată.

„Până acum am cheltuit în jur de 70.000 euro. Cine mi-i dă înapoi, că eu renunţ mâine la ferma de cătină? Când am plecat la drum, am mizat şi pe fondurile europene pe care speram să le obţin prin acel proiect. M-au costat o groază de bani avizele pe care terbuia să le obţin. Apoi a costat mult documentaţia, studiile pe care trebuia să le fac. Consider că trebuia să-mi dea o simplă adeverinţă şi gata. Birocraţia te omoară. Nu poţi să  scapi de ea! Numai la privat n-o găseşti, la stat e în floare… Mi-am dat seama că sunt o mulţime de instituţii de la care trebuia să  bat la uşi ca să obţin avizele necesare. De unele nici nu ştiam că există. Asta într-un judeţ, pe plan local. Acum, am avizele, dar nu-mi folosec la nimic. Un teanc de hârtii care acum nu sunt bune la nimic! Dar am plătit pentru ele. Că una e să ai cont în bancă şi alta să ai bani în cont!”, spune acesta.

Fermierul are dreptate. România exportă materie primă ieftină, iar autoritățile se laudă cu asta, dar importă produse procesate scumpe și asta se vede în rapoartele oficiale privind evoluția prețurilor. Mai ales pe zona produselor ecologice exportăm din greu în Germania. Nemților le place mierea românească ecologică, dar o iau în butoaie, o pun la ei în fabrici în borcane și o vând la un preț de câteva ori mai mare.

Fondurile europene destinate construcției de centre de procesare, ca cel pe care voia să îl pună pe roate și Lucian Dârloman, ar fi fost un atu pentru România, nu doar pentru fermier și județul din care provine. Banii s-ar fi întors la cel care muncea și implicit în economia internă și nu în conturile procesatorilor din alte state.

Mai mult decât atât, după 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană și un prim exercițiu financiar ca stat membru, autoritățile nu au învățat mai nimic. Noul PNDR se întinde în perioada 2014-2020. Suntem deja în cea de-a doua lună a anuui 2014, iar noul PNDR nu este gata. Până vor fi aprobate măsurile, fiecare cu bugetul final, până vor fi gata Ghidurile, vor mai trece câteva luni, în defavoarea fermierilor români.

„Consider că anul 2014 este un an mort din punctul de vedere al fondurilor europene. Normal ar fi fost ca, prin lunile mai-iunie, să fie aprobată toate documentele, terminate negocierile la Uniunea Europeană. Vor fi şi mai greu de accesat fondurile europene, dacă nu va fi sprijin real pentru asta”, spune tânărul fermier.

Share on Facebook