
PNDR: Agricultorii care pot accesa fonduri europene pentru ferme mici
Anul acesta agricultorii vor putea accesa din nou fonduri europene pentru ferme mici, prin Programul National de Dezvoltare Rurala.

Anul acesta agricultorii vor putea accesa din nou fonduri europene pentru ferme mici, prin Programul National de Dezvoltare Rurala.

Directorul Oficiului Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale (OJFIR), Daniel Popescu a declarat ca judetul Dolj s-a clasat pe locul intai in tara in ceea ce

Prezent la audierea din comisiile de reunite de specialitate ale Parlamentului, ministrul propus al Agriculturii, Petre Daea a declarat ca Romania a platit pana la

MADR: noul Plan pentru plati directe ar putea intarzia acordarea subventiilor

Programul de guvernare 2018-2020 arata promitator pentru fermieri, care vor beneficia de garantii de stat in procent de 80% din valoarea oricarui credit accesat pentru

In data de 25 ianuarie 2018, la Budapesta, a avut loc reuniunea Grupului de la Visegrad (Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Slovacia) si Bulgaria, Croatia, Romania si Slovenia, care a avut ca scop realizarea unui schimb de opinii privind unele aspecte financiare ale PAC dupa 2020 si obiectivele inaintate de Comisie prin Comunicarea sa privind viitorul sectorului alimentar si al agriculturii.

Petre Daea, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a primit-o astazi, la sediul MADR pe doamna Michele Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze la Bucuresti. Doamna Ambasador a

Agentia pentru Finantarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeste in perioada 29 ianuarie – 30 aprilie 2018 solicitari pentru finantarea proiectelor de infiintare si functionare a grupurilor

Prin Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, persoanele care doresc sa infiinteze o exploatatie piscicola sau sa dezvolte una deja existenta pot

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale recomanda Unitatilor Administrativ Teritoriale sa ia in considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 pentru elaborarea corecta a bugetelor locale aferente anului 2018.

Persoanele care doresc sa infiinteze de la zero o pensiune agroturistica pot accesa fonduri nerambursabile in valoare de maximum 70.000 euro, prin submasura 6.2 –

Comisia Europeana incearca tot mai mult sa asigure independenta justitiei din tarile membre si doreste sa acorde subventii doar pentru statele care au sisteme judiciare independente. Propunerea a fost elaborata in contexul crizelor judiciare din tari precum Polonia si Ungaria.

Directorul general adjunct al DG AGRI din cadrul Comisiei Europene, Mihail Dumitru a abordat problema productivitatii fermierilor romani in agricultura si cum ar putea acestia sa se apropie de nivelul agricultorilor europeni.

Agricultorii care intentioneaza sa acceseze in acest an fonduri europene pentru fermele mici, prin PNDR, este important sa cunoasca care sunt prevederilor privind eligibilitatea cheltuielor.

Tinerii fermieri care au depus contestatii in cadrul submasurii 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri” pot verifica incepand din aceasta saptamana rezultatele actiunii lor, pe site-ul AFIR.

Directorul general adjunct al DG Agri din cadrul Comisiei Europene, Mihail Dumitru a vorbit despre situatia agriculturii romanesti, politica agricola comuna dar si despre utilizarea subventiilor primite de fermierii romani
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la