
Câte boabe mai dau arendașii proprietarilor?
Anul 2013 a adus producții istorice la grâu, după cum aprecia recent ministrul Agriculturii. Pentru proprietarii de terenuri nu vor fi mari modificări față de anul trecut.

Anul 2013 a adus producții istorice la grâu, după cum aprecia recent ministrul Agriculturii. Pentru proprietarii de terenuri nu vor fi mari modificări față de anul trecut.

Anul acesta, Programul Naţional Apicol a avut alocate aproape 7 milioane de euro. Până acum, un număr mai mare de 7 milioane de apicultori au primit finanțări prin acest program, potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Numărul mare de proprietari care dețin suprafețe mici nu ar trebui să constituie o problemă, dacă aceștia le-ar da în asociație.

Argentinienii, un nume greu în producția mondială de cereale, au găsit o alternativă, convenabilă ca preț, la depozitarea cerealelor în silozuri.

Reducerea TVA la carne și lapte nu este o măsură benefică producătorilor români, dacă se va aplica doar produselor pe care aceștia le livrează pe piață, în loc să fie aplicată pe întreg lanțul de producție.

În decurs de două luni, prețurile la cereale au căzut cu 40%, potrivit datelor furnizate de LAPAR. Așa se face că producătorii își văd munca

Ministerul Agriculturii a declarat anul 2013 un an cu producții istorice la păioase. Numai că prețurile mici oferite de marii traderi riscă să pună pe butuci afacerile micilor arendași. Am stat de vorbă cu Dan Nistor, care cultivă cereale în Giurgiu și Teleorman, despre prețuri și politici agricole.

Când vine vorba de cât de mare trebuie să fie o fermă pentru creșterea vacilor de lapte, astfel încât fermierul să aibă profit, părerile sunt

Cum autoritățile acționează din inerție și nu în folosul lor, fermierii s-au pus pe treabă și au elaborate o lege pentru comasarea terenurilor agricole și a celor silvice pe placul lor.

Ministerul Agriculturii vrea să externalizeze realizarea noul Plan Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, bugetul alocat fiind de peste 2,2 milioane de euro. Fermierii din

Pe un petec de pământ, legumicultorul Mircea Croitoru testează la Matca soiuri de roşii de pe alte meleaguri, obţinute prin încrucişări, dar tot mai bună

Președintele Asociației Fermierilor din România, Ștefan Poenaru, implicarea statului pe piața terenurilor agricole, prin Autoritatea pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare, ascunde, de fapt, dorința

Proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice cuprinde, în opinia lui Adrian Rădulescu, multe prevederi care vor afecta piața și mai ales

Proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice, fie că este vorba de cetățeni români sau ai altor state membre ale Uniunii Europene,

Începând cu data de 5 septembrie 2013, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) va efectua plata în avans pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare

CEC Bank lansează Creditul APIA – Zootehnie (ovine/caprine), implementat în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Fondul de Garantare a
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la