
Atenție, apicultori! Se modifică Legea Apiculturii în Parlament
Legea Apiculturii, care se dezbate zilele acestea în Parlament, ar putea suferi o serie de modificări, cerute insistent de apicultori.
Legea Apiculturii, care se dezbate zilele acestea în Parlament, ar putea suferi o serie de modificări, cerute insistent de apicultori.
Programul Național Apicol (PNA) 2014-2016 dispune de o alocare financiară de 44,5 milioane de lei, din care opt milioane vor fi folosite pentru sistemul informatic va avea ca scop evidența numărului de apicultori și a numărului de familii de albine, pe județ, total țară și forme asociative prin îmbunătățirea substanțială a Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor.
Uniunea Europeană a finalizat un studiu cu privire la impactul dăunătorilor și al bolilor asupra albinelor.
Plafonul impus apicultorilor este mult prea mare pentru a putea accesa fonduri europene prin măsura destinată tinerilor fermieri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în condițiile în care un apicultor trebuie să dețină cel puțin 220 de familii de albine ca să poată primi suma minimă de 12.000 de euro, consideră președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Mierea de albine conține vitamine (gama vitaminelor B, E, D etc.), minerale (oligoelemente, macroelemente), acizi organici (butiric, malic, lactic, citric etc.), enzime, glucide (fructoză și glucoză), apă, proteine.
În perioada de 8-9 martie 2014 va avea loc ediția a patra a Târgului Apicol Internațional de Primăvară Ghiroda-Timișoara.
Cercetările din străinătate subliniază faptul că în prezent un virus nou atacă la un interval de 2 luni familia de albine.
Despre criteriile de eligibilitate privind accesarea fondurilor disponibile prin Programul Național Apicol acum putem vorbi mai puțin, deoarece încă nu avem un ghid scos pe piață care să ne fie drept îndrumar.
Apicultorii vor fi asimilați crescătorilor de animale și vor putea accesa fonduri europene pentru agricultura ecologică.
Numărul mare de apicultori trebuie să ne pună pe gânduri și trebuie să ne transforme în gazde bune și musafiri respectuoși și corecți din punct de vedere al normelor metodologice.
BIA Partner Events (Stupina BIA) organizează, în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, ACA Gorj și Asociația APIS Oltenia, prima ediție a Festivalului Apicol Târgu Jiu 2014.
Târgul Apicol Craiova 2014 și-a deschis ieri porțile, cele mai căutate produse la primele ore fiind stupii și ramele.
Miere și produse apicole, cosmetice naturiste, dulciuri pentru toate gusturile, utilaje și echipamente aduse din toate colțurile țării și din străinătate, toate vor putea fi degustate, admirate și cumpărate de la Târgul Apicol Craiova 2014.
Stupina BIA organizează împreună cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj și Asociația Apis Oltenia Craiova, prima ediție a Târgului Apicol Craiova 2014.
Deputatul european Rareș Niculescu a adresat Comisiei Europene o interpelare privind sprijinul acordat apicultorilor români în cadrul Programului Național Apicol pentru perioada 2014-2016.
Președintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu a declarat că a discutat cu omologii bulgari cu privire la semnarea unui protocol referitor la importurile de miere de albine din Bulgaria, după ce s-a descoperit miere falsificată cu zahăr sau cu alte produse care pot să înlocuiască mierea.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la