
Președintele Băsescu a respins legea vânzării terenurilor agricole
Președintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare legea privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan între persoane fizice.

Președintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare legea privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan între persoane fizice.

Au mai rămas doar câteva zile până la liberalizarea pieței funciare și intrarea în vigoare a legii privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan între persoane fizice. Anul viitor, investițiile în terenuri agricole s-a putea dovedi pariuri profitabile.

Legea vânzării terenurilor agricole prevede obligativitatea ca tranzacțiile cu terenuri aflate la 20 de km de graniţa României să fie avizate de SRI, fapt care îi nemulțumește pe parlamentarii UDMR.

Confederația Asociațiilor Țărănești din România (CATAR) critică în termeni duri legea privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice, în forma adoptată de Camera Deputaților.

Tinerii până în 40 de ani nu mai au drept de preempțiune la cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, așa cum era prevăzut în varianta proiectului elaborat de Ministerul Agriculturii.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut senatorilor sa reexamineze legea privind infiintarea si functionarea Camerelor Agricole, criticata intens de membrii LAPAR.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că suprafaţa terenurilor necultivate s-a redus la circa 300.000 de hectare, față de cele 2-3 milioane hectare lăsate pârloagă în urmă cu câţiva ani.

Achim Irimescu a menționat că, în baza propunerii de Regulament privind sprijinul acordat din FEADR aferent perioadei 2014-2020, Ministerul Agriculturii vizează sprijinirea investițiilor în active fizice, care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii necesare

Fermierii nu vor putea vinde în piață fără aviz de la asociație

Deputaţii au modificat legea prin care se acordă loturi de teren pentru construirea de locuinţe tinerilor din mediul rural, astfel că suprafaţa maximă pe care o pot primi aceştia în proprietate a crescut la 1.000 mp.

Fermierii care au fost obligaţi să returneze banii primiţi ca prime de la stat şi-ar putea recupera aceste sume, dacă Parlamentul votează o lege avizată favorabil de Guvern.

Guvernul vrea ca proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan între persoane fizice să treacă în regim de urgență prin Parlament. În

Confederația Asociațiilor Țărănești din România – CATAR critică dur noile modificări aduse de Ministerul Agriculturii la legea vânzării terenurilor agricole, pe care le califică drept „un act de trădare naţională”.

Ministerul Agriculturii a finalizat proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice va fi discutat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, urmând ca forma finală să fie stabilită în Parlament.

Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, consideră că ultima variantă a proiectului de lege privind vânzarea terenurilor agricole între persoane fizice nu face decât să încurce piața.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la