
INS: produsele alimentare care s-au scumpit in aceasta luna
Potrivit ultimului raport INS, cartofii, legumele si conservele de legume s-au scumpit cel mai mult in decursul lunii octombrie fata de septembrie, relateaza Agerpres. Astfel,

Potrivit ultimului raport INS, cartofii, legumele si conservele de legume s-au scumpit cel mai mult in decursul lunii octombrie fata de septembrie, relateaza Agerpres. Astfel,

Proprietarii de gospodarii care doresc sa isi instaleze panouri fotovoltaice, vor putea accesa un sprijin de la stat in valoare de maximum 20.000 de lei,

Europarlamentarul roman Daniel Buda sustine ca Uniunea Europeana urmeaza sa ii despagubeasca pe fermierii ale caror exploatatii au fost afectate de animalele salbatice. Potrivit oficialului,

Andrei Ciurcanu, investigator Agent Green, a declarat ca o cantitate de 1,2 milioane de metri cubi de lemn a fost exploatata din parcurile nationale ale

Directorul adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen, a declarat ca institutia din care face parte a platit deja peste 600 de milioane de euro din

Conform ultimei prognoze ANM, valorile medii termice, atat diurne, cat si nocturne, vor fi pe un trend descendent in urmatoarele doua saptamani, in majoritatea regiunilor,

In perioada 7-9 noiembrie 2018, secretarul de stat in MADR, Alexandru Potor, a participat la Conferinta Internationala de Stiinte Agricole Organice de la Eisenstadt, Austria

Dorin Cojocaru, presedintele Asociatiei Patronale din Industria Laptelui (APRIL) sustine ca produsele lactate se vor scumpi din cauza cresterii costurilor de transport, a lipsei de

Conform Ministerului Apelor si Padurilor (MAP), suprafata de paduri virgine si cvasivirgine din Romania va creste cu 19%, in urmatoarele luni, ajungand pana la 25.000

In perioada octombrie-decembrie 2018, Agentia Nationala pentru Zootehnie participa la Comisia Nationala de Clasare si Evaluare a Cabalinelor ce desfasoara lucrari tehnice de calificare si

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Harghita anunta ca incendiul de litiera de padure care s-a manifestat intr-o zona greu accesibila din apropierea comunei Plaiesii

Conform Institutului National de Statistica, peste 430.000 de porci au fost sacrificati in luna septembrie a acestui an, mai putin cu 6,5% fata de august

Camelia Iliescu, director in cadrul Directiei Generale Dezvoltare Rurala a declarat ca Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) este programul cu cea mai mare rata

Conform Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), tinerii fermieri au depus, in perioada 2015 – 2018, un numar de 14.200 de cereri de finantare pentru

La aceasta data, Pesta Porcina Africana (PPA) evolueaza in 283 de localitati din 18 judete, cu un numar de 1084 de focare (dintre care 16

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat ca produsele din grau si porumb s-ar putea scumpi in perioada urmatoare, chiar daca productiile inregistrate
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la