
Ce categorii de fermieri scapă de impozitul în baza normei de venit
Legea nr. 54/2015 completează prevederile Codului fiscal cu privire la stabilirea venitului anual din activităţi agricole pe bază de norme de venit.

Legea nr. 54/2015 completează prevederile Codului fiscal cu privire la stabilirea venitului anual din activităţi agricole pe bază de norme de venit.

Prin proiectul „Construire centru prelucrare lapte independent”, administratorii SC Vlăsie Company SRL au obținut peste 140.000 de euro pentru a dezvolta unitatea de procesare.

GAL-urile pot depune proiecte pe submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”, din PNDR 2014-2020, sprijinul nerambursabil fiind de 100% din valoarea proiectului.

Petru Morar, care lucra în domeniul construcţiilor în Spania, s-a reîntors în România, a vrut să mănânce pere româneşti şi nu a găsit, așa că și-a făcut propria livadă.

Pentru a putea utiliza mențiunea de „produs montan”, în cazul produselor obținute de la animale, cum ar fi laptele și ouăle, producția trebuie să fie din zone montane, iar în ceea ce privește produsele obținute din animale, cum ar fi carnea, animalele ar trebui să fie crescute în zone montane.

Străinii cumpără din ce în ce mai multe terenuri agricole în România. Chiar dacă pe primele trei locuri în topul latifundiarilor sunt români, terenurile agricole din România sunt administrate sau cumpărate de străini, în proporție din ce în ce mai mare.

În perioada menționată va predomina un regim termic al aerului în general normal, în majoritatea regiunilor agricole. Se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, izolat cu caracter de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în cea mai mare parte a teritoriului.

Pentru perioada 2014 – 2018, Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol dispune de fonduri în valoare de 47,7 milioane de euro.

Producătorii din sectorul vegetal care vor folosi soiuri românești vor primi punctaj suplimentar la evaluarea proiectelor cu finanțare prin submăsura 4.1 „Investiții în ferme”.

Cooperativa Apicolă Prisăcarii-Hercules, din Valea Cernei, a demonstrat prin activitatea sa cum pot fi folosite eficient fondurile europene nerambursabile.

Hotărârea de Guvern constituie temeiul pentru adoptarea actelor normative subsecvente și a celor procedurale necesare implementării PNDR.

Guvernul a decis suplimentarea numărului de posturi din cadrul ANIF și al filialelor teritoriale cu 995.

Persoanele fizice şi firmele care vor plăti această penalitate de nedeclarare nu vor fi scutite de achitarea dobânzii aferente datoriilor.

APIA începe astăzi efectuarea plăților către crescătorii de ovine, în vreme ce subvențiile pentru bovine vor fi virate în contul fermierilor începând de luni, 30 martie 2015.

Pe 26 aprilie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui va scoate la licitație mai multe proprietăți aparținând omului de afaceri Adrian Porumboiu.

Guvernul a aprobat Hotărârea privind registrul agricol pentru perioada 2015-2019, act normativ care stabilește formularele registrului agricol, conținutul acestora și perioada de valabilitate.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la