Producătorii din sectorul vegetal care vor folosi soiuri românești vor primi punctaj suplimentar la evaluarea proiectelor cu finanțare prin submăsura 4.1 „Investiții în ferme”.
„Solicitantul își propune prin proiect sau demonstrează că obține/ dezvoltă la nivelul exploataţiei agricole şi prevede în cadrul documentației tehnico‐economice că va păstra şi dezvolta nucleul de soiuri autohtone pe toată durata de implementare a proiectului. În vederea calculării punctajului aferent acestui criteriu de selecţie, se va specifica, în cadrul Studiului de fezabilitate, suprafaţa de teren afectată obţinerii soiurilor autohtone, după implementarea proiectului şi dimensiunea economică (SO) afectată acestora. De asemenea se vor evidenţia în cadrul prognozelor economico‐financiare operaţiunile aferente”, se precizează în Ghidul Solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în ferme”, publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
În acest context, vă prezentăm câteva dintre cele mai productive soiuri autohtone de ardei, omologate de stațiunile de cercetare din țară.
Soiuri de ardei omologate de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra
Soiul de ardei ASTEROID 204
- Anul omologării: 2012;
- Soi de ardei gogoșar semitimpuriu (134-144 de zile de la răsărire la prima recoltă);
- Fructe mari (120-210 grame), rotund turtite, cu 3-4 lobi colorate verde închis înainte de coacere și roşu închis lucios, la maturitatea fiziologică;
- Pericarpul are grosimea de 9-12 mm, este suculent şi crocant;
- Coacerea este concentrată (3-4 recoltări);
- Capacitate de producţie: 43-51 tone/ha;
- Rezistenţă la VMT şi toleranţă ridicată la Verticillium dahliae şi Alternaria capsici;
- Soiul este destinat culturii în câmp, pentru consum în stare proaspătă și industrializare.
Soiul de ardei CORNEL 209
- Anul omologării: 2012;
- Soi de gogoșar semitimpuriu (137-147 de zile de la răsărire la prima recoltă);
- Fructe mari (150-250 g), rotunde, aplatizate cu 3-4 lobi, colorate verde închis înainte de coacere și roşu intens la maturitatea fiziologică;
- Grosimea pericarpului: 12 mm;
- Capacitate de producţie: 50-53 tone/ha;
- Rezistenţă la VMT şi toleranţă la Verticillium dahliae şi Alternaria capsici;
- Soiul este destinat culturii în câmp, pentru consum în stare proaspătă și industrializare.
Soiul de ardei BÂRSAN
- Anul omologării: 2004;
- Soi de ardei gras semitimpuriu (109-112 de zile de la răsărire la prima recoltă);
- Fructe mijlocii (95-120 g), de formă conică, mucronate, cu port pendent;
- Grosimea pericarpului 8-9 mm;
- Culoarea fructelor: verde gălbui la maturitatea tehnologică; roşu la maturitatea fiziologică;
- Capacitate de producţie: 45-48 tone/ha;
- Toleranţă ridicată la Verticillium dahliae;
- Soiul poate fi cultivat în câmp și solarii, fiind destinat consumului în stare proaspată și industrializare.
Soiul de ardei VIDRA 9
- Anul omologării: 2012;
- Soi de ardei gras semitardiv cu fructul de greutate medie spre mare (100-140 g);
- Forma fructului este cordiformă, ușor alungită,cu pericarp gros (6-7 mm), dulce, suculent şi crocant;
- Culoarea fructelor este galben-ivoriu la maturitatea de consum și roșu la maturitatea fiziologică;
- Soiul prezintă rezistenţă la VMT şi toleranţă ridicată la Verticillium dahliae şi Alternaria capsici sp. annuui, destinată culturii în câmp, pentru consum în stare proaspătă şi industrializare;
- Capacitatea de producție este de 43-48 tone/ ha, fiind recomandat pentru zona sud, sud-est și vest a țării;
- Soiul este destinat culturii în câmp, dar și spații protejate, pentru consum în stare proaspătă și industrializare.
Soiuri de ardei omologate de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău
Soiul de ardei Ardei gras ARUM – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: obţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 2008
- Fructul are o greutatea medie de 125 grame, formă trapezoidală, pendulă, înălţime de 8,9 cm, diametru: 5,5 cm, grosime pulpei: 4,7 mm, culoarea la maturitatea de consum: verde albicios, culoarea la maturitatea fiziologică: roşie, nr. de lobi: 2-3
- Soi timpuriu (134 de zile), cu vigoare mare și toleranţă bună la VMT şi la virusul Y al cartofului (PVY)
- Potenţial de producţie: 35-40 tone/ha
- Este destinat consumului în stare proaspătă şi pentru industrializare.
Soiul de ardei gras BUZĂU 10 – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: obţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 2008
- Fructul are o greutatea medie de 105 grame, forma trapezoidală, înălţime: 9 cm, diametru: 6 cm, grosime pulpă: 6-7.5 mm, culoarea la maturitatea de consum: galben mediu, culoarea la maturitatea fiziologică: roşu intens cu luciu, nr. de lobi: 3
- Soi timpuriu, cu vigoare medie și toleranţă mare la VMT şi la virusul Y al cartofului (PVY)
- Potenţial de producţie: 35-40 tone/ha
- Se poate cultiva atât în solarii cât şi în câmp deschis pentru consum în stare proaspătă şi industrializare.
Soiul de ardei gras GALBEN SUPERIOR – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: menţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 1973
- Fructul are greutatea medie: 115 grame, forma: ascuţit-tronconică, înălţime: 8-10 cm, diametru: 6.5-7 cm, grosime pulpa: 7.5-8 mm, culoarea la maturitatea de consum: galben pal, culoarea la maturitatea fiziologică: roşie, nr. de lobi: 3-4
- Soi semitimpuriu, cu vigoare mare și toleranţă bună la agenţii patogeni
- Potenţial de producţie: 35-40 tone/ha
- Se poate cultiva atât în solarii cât şi în câmp deschis pentru consum în stare proaspătă şi industrializare.
Soiul de ardei gogoşar SPLENDENS – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: obţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 2008
- Fructul are greutatea medie de 125 grame, forma: globulară, uşor turtită, înălţime: 4,8-5,5 cm, diametru: 8,1-8,6 cm, grosime pericarp: 7-8 mm, culoarea fructului imatur: verde, culoarea fructului matur: roşu, nr. de lobi: 3 – 5 uşor marcaţi
- Soi timpuriu, cu vigoare medie, cu 3 – 4 ramificaţii, și toleranţă mare la VMT
- Potenţial de producţie: 38-42 tone/ha
- Capacitate de păstrare bună; destinat pentru consum în stare proaspătă şi industrializare.
Soiul de ardei iute JOVIAL – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: obţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 2011
- Fructul are greutatea medie de 18,5 grame, forma îngust triunghiulară, înălţime: 15-23 cm, diametru: 1,5 –1,7 cm, culoarea la maturitatea de consum: galben deschis, culoarea la maturitatea fiziologică: roşie cu luciu mediu, nr. de loji seminale: 2
- Soi semitimpuriu, cu toleranţă mare la VMT
- Potenţial de producţie: 30-35 tone/ha în câmp şi 1,5-2,7 tone/1.000 metri pătrați
- Destinat cultivării în seră, solarii şi câmp deschis. Capacitate de păstrare bună, destinat consumului în stare proaspătă şi pentru industrializare.
Soiul de ardei iute VICTOR – soi pentru consum şi industrializare
- Origine: obţinut la SCDL Buzău
- An omologare: 2015
- Fructul are greutatea medie de 12 grame, forma: îngust triunghiulară, înălţime: 12-15 cm, diametru: 1.5 –1.7 cm, culoarea la maturitatea de consum: verde închis, culoarea la maturitatea fiziologică: roşie cu luciu intens, nr. de loji seminale: 2
- Soi semitimpuriu, cu toleranţă mare la VMT
- Potenţial de producţie: 30-35 tone/ha în câmp şi 1,5-2,7 tone/1.000 m.p., în cazul culturilor din sere şi solarii
- Destinat cultivării în seră, solarii şi câmp. Capacitate de păstrare bună, pentru consum în stare proaspătă şi industrializare.