
Modificarea zonelor defavorizate scoate fermierii din producție
Primarul comunei gorjean Bolboși, Gheorghe Bilea, vrea să trimită un memoriu guvernului după ce localitatea sa a fost scoasă din categoria zonelor defavorizate.

Primarul comunei gorjean Bolboși, Gheorghe Bilea, vrea să trimită un memoriu guvernului după ce localitatea sa a fost scoasă din categoria zonelor defavorizate.

O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu, efectuează o vizită oficială în Franța, la Paris, în perioada 23 – 24 aprilie 2015, prilejuită de participarea României ca invitat de onoare al ediției 2015 a Salonului „Sommet de l’Elevage” de la Clermont – Ferrand.

Sprijinul nerambursabil va fi de 100%, dar nu va depăși anual 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani și respectiv 100.000 euro/an.

Sfântul Gheorghe este emblematic pentru creștinii din România, iar tradițiile și obiceiurile din jurul datei de 23 aprilie împletesc tradiția creștină cu obiceiuri păgâne.

Prin submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, se pot obține maximum 200.000 de euro fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2014-2020 pentru de activităţi non‐agricole desfăşurate în zonele rurale.

În cazul nerespectării planului de afaceri pe primii trei ani, se recuperează prima tranșă, proporțional, în raport cu obiectivele nerealizate.

Începând cu acest an și până în 2020, fermierii vor completa un nou model de cerere unică de plată, ca urmare a modificării normelor din Politica Agricolă Comună.

Activitatea de intabulare se va realiza sistematic, pe unități administrativ-teritoriale, iar activitățile de identificare, măsurare și pregătire a documentației necesare înscrierii în cartea funciară vor fi realizate de către experți independenți, persoane fizice sau juridice.

Mentalitatea fermierilor a început să se schimbe și se conștientizează importanța asocierii, mai ales cei care au până în 45 de ani.

Cea de-a 21a ediție a Târgului Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie – AGRARIA va avea loc în 2015 în perioada 23-26 aprilie la Jucu, județul Cluj, pe Platforma Industrială TETAROM III.

În Comisia pentru Agricultură de la Camera Deputaților se discută astăzi mai multe proiecte de modificare a Legii Apiculturii.

Prin Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor” din PNDR 2014-2020 vor fi susținute parteneriatelor privat-publice locale pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală.

Chinezii sunt interesați de demararea unor proiecte de cercetare aplicată în parteneriat cu instituții de profil din România, precum și față de investiții în sectorul irigațiilor.

Pentru a beneficia de plăţi directe, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

Lucrările agricole specifice campaniei de primăvară (pregătirea patului germinativ, semănat, fertilizări, erbicidări, tăieri şi tratamente fito-sanitare în vii şi livezi) se vor efectua pe ansamblu normal.

Fondurile europene neutilizate în cadrul măsurilor de investiții din PNDR 2007-2013 ar putea fi redirecționați către măsuri de bunăstare, astfel încât și fermierii care au intrat în afaceri după data deschiderii măsurilor în vigoare să poată beneficia de subvenții.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la