Sub aspect termic, vremea mai rece de la începutul perioadei va intra treptat într-un proces de încălzire, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

Caracteristici meteorologice

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 1…12°C la începutul intervalului, abaterile termice negative fiind de 1…6°C şi 6…18°C spre sfârşitul perioadei, mai ridicată cu 1…4°C în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregii ţări.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 7…24°C, pe întreg teritoriul agricol. Temperatura minimă a aerului va oscila între -6…12°C în aproape toată ţara, valorile cele mai scăzute (-6…0°C) înregistrându-se în primele zile în depresiuni, unde local vor fi condiţii de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va încadra între 8…20°C îndeosebi în zonele de câmpie, optimă continuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi locale cu caracter de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării.

Caracteristici agrometeorologice

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată şi izolat puternică) se vor înregistra în Banat, Crişana, vestul, centrul şi estul Transilvaniei, nordul, centrul, vestul şi local în sud-estul Moldovei.

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi izolat optime, în majoritatea regiunilor agricole.

În Banat, Crişana, vestul, centrul şi sud-estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei se va semnala seceta pedologică moderată şi local puternică.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura în general normal, pe aproape întreg teritoriul agricol. Totodată, în zonele nordice şi centrale, pe fondul temperaturilor minime mai scăzute din aer şi sol, ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua uşor mai lent.

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) semănate în epoca optimă vor parcurge fazele de înfrăţire (50-100%) şi alungirea tulpinii (10-50%), iar culturile însămânţate tardiv îşi vor continua formarea frunzei a treia (70-100%), precum şi înfrăţirea (40-100%).

Rapiţa se va afla în fazele de înfrunzire (8-14 frunze), alungire a tulpinii (10-70%) şi apariţia inflorescenţelor (10-40%).

În plantaţiile pomicole, la soiurile timpurii de sâmburoase se vor semnala înflorirea şi legarea rodului, iar la seminţoase se vor continua fazele de înmugurire, dezmugurire şi apariţia butonilor florali.

În majoritatea podgoriilor, vița de vie va înregistra faza de „plâns”, înmugurire și dezmugurire.

Culturile prăşitoare (floarea-soarelui şi porumb) înfiinţate până în prezent se vor afla în primele faze de vegetaţie (germinare-răsărire), continuându-se totodată lucrările de semănat.

Ca urmare, lucrările agricole specifice campaniei de primăvară (pregătirea patului germinativ, semănat, fertilizări, erbicidări, tăieri şi tratamente fito-sanitare în vii şi livezi) se vor efectua pe ansamblu normal.

Recomandări de specialitate:

  • Definitivarea însămânţării culturilor din prima urgenţă (orzoaică, ovăz, borceag, lucernă, sfeclă de zahăr);
  • Continuarea pregătirii patului germinativ şi efectuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, porumb, cartof);
  • Fertilizarea fazială a cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale complexe;
  • Efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor, tratamente fitosanitare, tăieri de rodire în vii şi livezi), la speciile de câmp şi pomi-viticole;
  • Verificarea și controlul semănaturilor de primăvară în vederea capacității de germinare.
Share on Facebook