România, invitat de onoare al ediției 2015 a Salonului „Sommet de l’Elevage” de la Clermont – Ferrand

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu, efectuează o vizită oficială în Franța, la Paris, în perioada 23 – 24 aprilie 2015, prilejuită de participarea României ca invitat de onoare al ediției 2015 a Salonului „Sommet de l’Elevage” de la Clermont – Ferrand.

La sediul Ambasadei României la Paris, în data de 23 aprilie a.c. va avea loc conferința de presă privind Salonul „Sommet de l’Elevage” de la Clermont – Ferrand (07 – 09 octombrie 2015). În cadrul conferinței de presă, secretarul de stat Daniel Botănoiu, în calitate de reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), alături de Ambasadorul României și președintele Salonului, vor susține scurte intervenții destinate atașaților agricoli și economici prezenți la Paris, corespondenți ai presei străine, presa franceză de specialitate și partenerii instituționali ai Salonului.

În data de 24 aprilie 2015, va avea loc reuniunea Grupului de Lucru România – Republica Franceză, pe domeniul agricol, care va fi organizată sub forma unui schimb de opinii dintre experți francezi și români pe următoarele domenii: industrie alimentară (schemele de calitate europene), agricultură ecologică, zootehnie. Totodată, la sediul Ministerului Agriculturii din Franța, oficialii români vor discuta cu omologii francezi pe teme privind camerele agricole și fondul mutual.

Salonul „Sommet de l’Elevage” se află la a 24 – a ediție și este un eveniment destinat exclusiv profesioniștilor din domeniul zootehniei.

Franța este al doilea exportator mondial de bovine pentru carne și produse lactate, al cincilea producător de lapte de capră și al șaptelea producător de lapte de vacă și carne de bovine, genetica animală franceză fiind exportată în 90 de țări. Programul manifestării include acțiuni realizate în colaborare cu institutele de specialitate din Franța, cu Camerele și sindicatele din domeniul agricol, dar și cu parteneri instituționali.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE