
Peste 2,2 milioane de euro,fonduri europene nerambursabile pentru fermierii ardeleni
Fondurile alocate prin Strategia de Dezvoltare Locală (SDL), în valoare de 2.286.000 de euro, s-au epuizat, fiind cheltuite de beneficiari.

Fondurile alocate prin Strategia de Dezvoltare Locală (SDL), în valoare de 2.286.000 de euro, s-au epuizat, fiind cheltuite de beneficiari.

Apicultura – Valoarea totală a proiectului implementat cu fonduri europene nerambursabile este de 40.000 de euro, sprijinul primit prin GAL Someș Transilvan fiind de 100%.

În cadrul celor şapte apeluri de selecție lansate la nivelul GAL în 2013 şi 2014, au fost contractate 40 de proiecte, valoarea totală nerambursabilă fiind de 2.556.315 euro.

Cu un buget total de peste 1,23 milioane de lei, o familie din Prahova a implementat un proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile, în urma căruia conduce astăzi o afacere profitabilă la țară.

Rolul fermelor mici de semi-subzistență este important și pe plan social, întrucât asigură mijloacele de existență pentru o mare parte din populația rurală.

Cuantumul ANT se calculează prin raportarea sumei totale la efectivul de animale eligibile.

Plata ANT în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, pentru cererile depuse în anul 2014, va fi realizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Povestea proiectului finanțat cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură și localizat în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța, a început în anul 2008, când soții Ianțoc, împreună cu cei doi fii ai lor, au luat decizia de a dezvolta o seră care să-i aprovizioneze tot timpul anului pe clienții din zonă.

AFIR pune la dispoziția tuturor persoanelor care sunt interesate să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii și a mediului rural, informațiile provizorii disponibile în acest moment cu privire la PNDR 2014-2020.

Până la data de 16 februarie 2015, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru Măsura 215 – pachet a) – porcine – Plăţi privind bunăstarea animalelor, sesiunea 2, anul 3 de angajament.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la începutul acestui an și până în prezent, a autorizat și efectuat plăți totale către beneficiari în valoare de 3,5 miliarde lei

Cheltuielile de consultanţă pentru întocmirea dosarului cererii de finanţare se pot deconta integral în cadrul unei singure tranşe de plată.

Obiectivele operaționale s-au axat pe creșterea numărului de grupuri de producători sprijinite pentru înființare și funcționare administrativă și creșterea veniturilor prin îmbunătățirea capacității tehnice și de management a membrilor acestora.

În proiectul Cadrului Național de Implementare, versiunea ianuarie 2015, pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, au fost enumerate categoriile de solicitanți care nu pot accesa fonduri europene nerambursabile pentru agricultură în actuala perioadă de programare.

Beneficiarii care nu respectă termenele de depunere a cererilor de plată nu mai pot obține finanțarea publică, contractul fiind reziliat.

Până la 27 februarie 2015 (inclusiv) se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la