
Ferma de familie. Creșterea fazanilor: diferența dintre profit și pierdere
Creșterea fazanilor se poate dovedi o investiție de succes, mai ales că aceste păsări sunt comercializate cu precădere în Italia, Elveția, Franța, Germania sau Spania,
Creșterea fazanilor se poate dovedi o investiție de succes, mai ales că aceste păsări sunt comercializate cu precădere în Italia, Elveția, Franța, Germania sau Spania,
În luna august a acestui an, comparativ cu luna precedentă, numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au scăzut cu 2,2%, respectiv cu 3,5%. În unităţile industriale specializate s-au realizat 85,0% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au scăzut atât la numărul de păsări sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 2,2%, respectiv cu 3,1%.
În luna august 2013, faţă de luna precedentă, numărul bovinelor sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național
În august 2013, comparativ cu iulie 2013, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 15,1%, respectiv cu 15,5%. Astfel, în cea de-a opta lună a anului în curs, au fost sacrificate 344.000 de porcine, din care 297.000 de capete în unități industriale. În luna august 2013, ponderea sacrificărilor de porcine în unităţile industriale specializate a fost de 86,3% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 6,0%, respectiv cu 5,4%.
În perioada ianuarie-august 2013, producția realizată de procesatorii din România a sporit, ca urmare a creșterii cantității de lapte brut importat, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Doly-Com, unul dintre cei mai mari ambalatori de carne proaspătă de pe plan local care operează cel mai mare abator de bovine din ţară, va participa la târgul ANUGA cu stand propriu.
Președintele Asociației Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van, spune că sectorul are nevoie rapid de reducerea TVA.
România avea aproape 4,52 milioane de exemplare de porcine la 1 mai 2013, statistica indicând o scădere de 1,4% a efectivelor de porcine, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Autorităţile de la Budapesta analizează posibilitatea reducerii TVA la carnea de porc și pasăre, de la 27% la 5%, ca parte a programului de majorare a numărului de produse alimentare care beneficiază de un nivel redus al TVA.
Reducerea TVA la carne și lapte nu este o măsură benefică producătorilor români, dacă se va aplica doar produselor pe care aceștia le livrează pe piață, în loc să fie aplicată pe întreg lanțul de producție.
Agricultura se dovedește a fi un domeniu în care, cu puțini angajați, poți să faci profit, cu condiția să știi ce și cum să cultivi
Când vine vorba de cât de mare trebuie să fie o fermă pentru creșterea vacilor de lapte, astfel încât fermierul să aibă profit, părerile sunt
Miercuri, 21 august 2013, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire cu crescătorii de bovine în vederea stabilirii modului de
În perioada 1990-2013, cerința de apă a scăzut dramatic în agricultură, respectiv cu 7,69 miliarde de metri cubi de apă, de la 9,1 miliarde de
În perioada 12 – 30 august 2013, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru Măsura 215 – pachet a) – plăţi privind bunăstarea animalelor –
Un număr de 800.000 de mici producători de lapte, care au cel mult trei vaci, riscă să dispară de pe piață, fapt cu grave consecințe
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la
Te pregătești de plantarea unor arbori, arbuști, pomi fructiferi, viță de vie? Hidrogelul este de mare ajutor pentru hidratarea optimă
Mulți oameni au început să înțeleagă cât de important este să facă economii. Este o practică apreciata, mai ales că
Guvernul lanseaza un nou program de sprijin pentru fermierii care isi incalzesc sere cu GPL. Acesta include o prima butelie