
Cei mai mulți miei sunt tăiați tot în bătătură
Numărul total de ovine şi caprine sacrificate a crescut, în aprilie, de 4,4 ori (2,36 milioane capete), iar greutatea în carcasă s-a majorat de 4,3

Numărul total de ovine şi caprine sacrificate a crescut, în aprilie, de 4,4 ori (2,36 milioane capete), iar greutatea în carcasă s-a majorat de 4,3

În luna aprilie a acestui an, comparativ cu martie 2013, numărul total de bovine sacrificate s-a majorat cu 53,1%, până la 75.000 de capete, potrivit

Rezerva de umiditate din solul agricol se va încadra, în următoarea săptămână, în limite satisfăcătoare şi optime atât în cultura grâului de toamnă, cât şi

În aprilie 2013, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 30,3% (până la 417.000 de capete), respectiv cu 28,2%,

Numărul total al păsărilor sacrificate a crescut cu 6,6%, până la 20,24 milioane capete, în aprilie, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Agricultura ar trebui să fie cel mai atractiv sector pentru cei care vor să se lanseze în afaceri, dacă ținem cont de promisiunile de susținere

În perioada 10 iunie – 15 iulie 2013 se depun cererile de plată aferente anului 2013 în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de

După o fază de dezvoltare de peste 4 ani şi o perioadă de construcţie de aproximativ un an, compania austriacă Verbund a pus în funcţiune unul din cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa, la Casimcea, în apropierea coastei Mării Negre.

În următorul deceniu, prețurile atât la produsele vegetale, cât și la cele animale vor crește rapid, pe fondul diminuării producției agricole și a creșterii cererii

Agricultorii români au nevoie de utilaje agricole, pentru a face față competiției cu cei europeni. În România, un tractor este folosit pentru a exploata 57

Școala agricolă românească a rămas în urma evoluţiilor tehnice din agricultură, iar fondurile europene de care România va beneficia în perioada 2014-2020 ar trebui folosite pentru pregătirea tinerilor și dotarea tehnică a fermelor, apreciază președintele Traian Băsescu.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la