
Comandamentul Estival 2019 a ajuns la final. Care au fost amenzile acordate
In perioada 24 iunie – 30 august 2019, in cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, echipe de medici veterinari oficiali au verificat modul in care sunt

In perioada 24 iunie – 30 august 2019, in cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, echipe de medici veterinari oficiali au verificat modul in care sunt

„Ambitia de mediu a politicii agricole comune este un element-cheie al reformei care va aduce beneficii nu numai pentru fermieri, ci si pentru toti cetatenii

In urma aparitiei in spatiul public a unor informatii potrivit carora Romania incalca o serie de norme europene privind exportul de animale vii, MADR face

Potrivit Eurostat, statele membre ale Uniunii Europene au recoltat in anul 2017 o cantitate e 310 milioane tone de cereale, (inclusiv orez), adica 12% din

Venirea primaverii aduce cu sine mai multe responsabilitati pentru fermieri, fie ca lucreaza in horticultura sau zootehnie. Primele luni de primavara sunt si acelea in

Petre DAEA, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a participat in data de 29 august 2019 la Conferinta cu tema ”Politica Agricola Comuna – Prezent si

Secretarul de stat in MADR, Daniel Botanoiu, considera ca Romania rebuie sa ajunga la o suprafata de 500.000 de hectare certificate in agricultura bio pana

Conform ministrului Agriculturii, Petre Daea, Romania pierde in fiecare an circa 100 de milioane de tone de sol fertil, in special cele din zonele de

Ministerul Agriculturii informeaza ca in data de 26 august 2019 au intrat in conturile Romaniei pentru fermieri si dezvoltarea satului romanesc inca 176,41 milioane euro

Reprezentantii Asociatiei Forestierilor din Romania – ASFOR considera ca interzicerea exportului de cherestea este un nonsens economic si va duce la falimentarea sectorului forestier din Romania si pierderea a peste 100.000 de locuri de munca

Petre DAEA, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, s-a intalnit vineri, 19 iulie 2019, la sediul MADR cu intreg personalul Agentiei Nationale a Zonei Montane (ANZM).

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) informeaza ca producatorii autohtoni prezenti in toate pietele agroalimentare ofera in aceasta perioada legume si fructe proaspete, in gama

Ministerul Agriculturii informeaza ca in data de 26 august 2019 au intrat in conturile Romaniei pentru fermieri si dezvoltarea satului romanesc inca 176,41 milioane euro

Seria controalelor in unitatile amplasate in cele 7 zone de interes turistic – Navodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinesti si Mangalia –

Sesiunea de primire a proiectelor de investitii aferente submasurii 4.3 „Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta infrastructura de irigatii, din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 este deschisa

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) aduce la cunostinta potentialor beneficiari interesati posibilitatea accesarii de credite in conditii mai avantajoase, finantate din Programul National de
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la