Meniu

MADR, reuniune pentru sustinerea unui sector agricol important

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Petre DAEA, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, s-a intalnit vineri, 19 iulie 2019, la sediul MADR cu intreg personalul Agentiei Nationale a Zonei Montane (ANZM). Alaturi de ministru s-au aflat secretarul de stat Daniel Dumitru BOTANOIU, precum si directorul general al ANZM, Lazar Latu, directorul Danut Gatan si Veronica Baciu, director.

Intalnirea a avut ca scop prezentarea rezultatelor obtinute in activitate, de la infiintare (anul 2015) si pana in prezent, precum si cunoasterea personalului Agentiei de la nivelul intregii tari.

In cadrul sedintei de lucru, ministrul a precizat ca unul dintre obiectivele MADR il reprezinta asigurarea bunastarii locuitorilor din zona montana, motiv pentru care rolul reprezentantilor ANZM in teritoriu este foarte important. “Dezvoltarea sectorului montan inseamna munca in echipa, colaborare cu partenerii sociali si constientizarea faptului ca a ne ajuta intre noi inseamna adevarata reusita a programului. Principiul care trebuie sa stea la baza muncii noastre este unitatea, iar evidentierea pe harta internationala a zonei montane sa fie telul nostru”, a afirmat Petre Daea.

Ministrul a punctat faptul ca reprezentantii ANZM de la nivelul teritoriului trebuie sa fie cunoscuti de toate structurile judetene, astfel incat interactiunea dintre autoritati sa fie una fireasca si in beneficiul fiecaruia. De asemenea, ministrul a subliniat ca fiecare angajat trebuie sa cunoasca foarte bine Legea Muntelui, o lege de o importanta vitala pentru Romania. Odata cu aceasta Lege a inceput procesul de dezvoltare si protectie a zonei montane cu transformarea Agentiei Zonei Montane in Agentia Nationala a Zonei Montane si crearea celor 9 Comitete de Masiv si a Consiliului National al Muntelui.

Produsele certificate cu mentiunea de calitate facultativa ˝produs montan˝ trebuie sa cunoasca o crestere semnificativa. Daca in prezent sunt certificate peste 140 de produse, unul din obiectivele ANZM este acela ca toti producatorii din zonele cu incidenta montana sa fie informati ca exista posibilitatea certificarii produselor si obtinerii logo-ului de ˝produs montan˝.

In vederea informarii asupra programelor MADR pentru zonele montane si identificarii problemelor din zona montana este necesar ca reprezentantii ANZM sa fie prezenti in teren, iar oamenii sa stie ca pot beneficia de sprijin, atat financiar, cat si de asistenta tehnica in vederea accesarii fondurilor disponibile. Totodata, populatia din zona montana trebuie sa stie ca exista programe de investitii si 15 proiecte-tip puse la dispozitie cu titlu gratuit, pe care le pot accesa in vederea infiintarii: centrelor de colectare si/sau prelucrare a laptelui in zona montana (6 proiecte tip); centrelor de colectare, spalare si prelucrare primara de lana si piei in zona montana (2 proiecte tip); unitatilor de capacitate mica pentru sacrificarea animalelor si/sau prelucrarea carnii in zona montana (4 proiecte tip); stanelor montane (1 proiect tip); centrelor de colectare si prelucrare primara a fructelor de padure, a ciupercilor si/sau a plantelor medicinale si aromatice din flora spontana si/sau de cultura in zona montana (2 proiecte tip).

In acest context, este deosebit de important ca reprezentantii ANZM sa se asigure ca potentialii beneficiari au cunostinta de existenta programelor de investitii si a celor 15 proiecte tip puse la dispozitie cu titlu gratuit si ca acestia vor cunoaste procedura necesara pentru obtinerea finantarii.

Obiectivele vizate de legislatia zonei montane au ca scop final crearea de noi locuri de munca, evitarea exodului populatiei tinere, obtinerea de venituri suplimentare pentru fermieri, cresterea nivelului de bunastare a populatiei, dezvoltarea unor parteneriate public – private cu scopul valorificarii produselor montane pe plan local si national, constituirea si dezvoltarea formelor asociative, in vederea cresterii competitivitatii economice si a imbunatatirii calitatii vietii.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE