
Crescătorii de bovine care au mizat pe rasele de carne vor face profit garantat
Piața mondială a cărnii de vită va înregistra creșteri anuale în următorii șase ani, ceea ce înseamnă că și veniturile crescătorilor de bovine se vor majora.

Piața mondială a cărnii de vită va înregistra creșteri anuale în următorii șase ani, ceea ce înseamnă că și veniturile crescătorilor de bovine se vor majora.

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de minimum 150 de euro.

Unul dintre instrumentele care ar putea fi activate din 2015 este plata redistributivă pentru fermierii care au exploatații cuprinse între 5 și 30 de hectare.

Operatorii înscriși în sistemul de agricultură ecologică, aflați în perioada de conversie, beneficiază de plăți în valoare de peste 7 milioane de euro.

O nouă sesiune de depunere de proiecte pe noul PNDR va fi deschisă în primele două luni din 2015.

Cultivatorii de cereale, legumicultorii, pomicultorii, viticultorii vor primi despăgubiri pentru culturile calamitate în perioada ianuarie-august 2014.

În România sunt 800.000 de fermieri care dețin între 1 și 5 hectare. Pentru ca agricultura să se dezvolte, situația trebuie să se schimbe.

Guvernul a aprobat o ordonanță care modifică mai multe acte normative cu privire la sectorul agricol, care, printre altele, le va permite tuturor fermierilor care sunt în baza de date la APIA să acceseze credite cu avans de doar 10%, garantate de stat, pentru achiziția de teren agricol.

În cadrul Consiliului informal al miniștrilor Agriculturii, care s-a desfășurat ieri, la Milano, Italia, s-a discutat despre provocările principale în asigurarea securităţii alimentare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel global.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), lansează o nouă cerere de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale.

Sumele prevăzute pentru sprijinirea horticultorilor prin plăți directe vor fi de ordinul miilor de euro pe hectar, conform ministrului Agriculturii.

Prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, fermele de familie pot lua fonduri europene pentru tractoare, combine sau semințe, procentul de finanțare nerambursabilă

Prin acest program vor fi distribuite alimente şi asistenţă de bază celor mai dezavantajate persoane din România. Pentru acordarea acestor ajutoare România beneficiază de fonduri europene în valoare de 442,5 milioane de euro.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Plus a realizat o hartă turistică a judeţului Sălaj, în care a inclus câteva propuneri de trasee culinare şi apicole.

Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc, spune că structura noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va permite fermierilor români să continue investițiile.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la