Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat azi la Conferința Națională „Ferma de Familie – Nucleu al Agriculturii Durabile”, organizată de  Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La eveniment au luat parte, alături de ministrul Daniel Constantin, premierul Victor Ponta, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov, directorul general al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) și reprezentantul regional pentru Europa și Asia Centrală, Vladimir Olegovich Rakhmanin, vicepreședintele COPA-COGECA, Harold John Sinclair, împreună cu numeroși invitați din sectorul agricol și industria alimentară.

În alocuțiunea sa,  ministrul Daniel Constantin a subliniat rolul important al fermelor de familie în economia agricolă a României.

„Fermele de familie reprezintă segmentul clasei de mijloc în agricultura românească. Cred că societatea românească, în toate domeniile de activitate, are nevoie de o clasă de mijloc din ce în ce mai puternică și că această clasă de mijloc trebuie să fie structura cea mai importantă care să susțină economia. De aceea, obiectivele Ministerului Agriculturii merg în această direcție. În perioada 2014-2020, am stabilit două obiective prioritare, care vor fi finanțate din fondurile europene pe care le avem la dispoziție, în special prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Primul obiectiv se referă la integrarea producției. Balanța comercială este pozitivă și oferă României șanse de dezvoltare și economiei perspectiva de a beneficia de pe urma performanțelor din agricultură. Am exportat însă mai mult produse de bază și mai puține produse procesate. Obiectivul nostru este să îmbunătățim exporturile de produse procesate, care au valoare adăugată mare și aduc un câștig fermierilor. Al doilea obiectiv se referă la creșterea producției, pentru a satisface piața națională, dar și pentru a spori exporturile”, a declarat viceprim-ministrul Daniel Constantin.

Pentru a putea îndeplini aceste obiective, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală vor fi finalizate lucrările de reabilitare a infrastructurii secundare de irigații până la sfârșitul anului 2016, valoarea fondurilor alocate fiind de 370 de milioane de euro. Totodată, fermele, mai ales cele mici și medii, vor putea face investiții din fonduri europene pentru îmbunătățirea tehnologiei de producție.

De asemenea, un punct important din strategia Ministerului Agriculturii îl reprezintă măsurile de sprijin pentru comasarea terenurilor și asocierea fermierilor. Unul dintre instrumentele care ar putea fi activate din 2015 este plata redistributivă pentru fermierii care au exploatații cuprinse între 5 și 30 de hectare.

La rândul său, premierul Victor Ponta a reiterat sprijinul Guvernului pentru fermele de familie.

„Aproape un milion de agricultori din România își desfășoară activitatea în ferme mici. Cred că, în urma proiectului pe care îl lansați astăzi, vom găsi acele măsuri concrete, foarte eficiente de sprijin a fermelor de familie, a celor care au proprietăți mici, pentru a-i ajuta să treacă de la nivelul de subzistență, la o agricultură modernă”, a declarat prim-ministrul Victor Ponta.

FAO a declarat anul 2014 „Anul fermei de familie”, fiind tratată ca o formă specială a producției agricole, în contextul în care 65% din locurile de muncă la nivel mondial sunt în cadrul unor asemenea exploatații.

Share on Facebook