Observațiile Comisiei Europene pe baza proiectului Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 transmis de Ministerul Agriculturii în această vară arată că 96% dintre exploatațiile agricole din România sunt excluse de la finanțare.

„O pondere semnificativă a resurselor se concentrează asupra dezvoltării funcției productive a agriculturii, aproximativ 30% din fondurile FEADR sunt alocate Priorităților 2 și 3 și vizează ferme cu o producție standard egală cu 8.000 EURO sau mai mare, considerate a fi exploatații agricole care au suficient potențial economic pentru a se dezvolta în exploatații viabile din punct de vedere comercial. Deși strategia indică drept prioritare fermele mici și mijlocii și fermele de familie, în practică, acest criteriu conduce la o concentrare foarte mare a fondurilor asupra unui număr limitat de exploatații, excluzând în mod efectiv 97% dintre exploatațiile agricole din România de la  posibilitatea de a beneficia de măsurile PDR care vizează promovarea competitivității”, se arată în răspunsul Comisiei Europene, citat de Adevărul.

Oficialii de la Bruxelles le-au cerut celor de la București să explice modul în care strategia „extrem de focalizată” pe care o propun va aborda provocările legate de dezvoltare cu care se confruntă sectorul agricol.

Funcționarii europeni critică obiectivele asumate și modul de alocare a banilor europeni în cazul măsurilor de agromediu.

„Sunt necesare eforturi suplimentare pentru consolidarea coerenței interne între analiză, identificarea nevoilor și strategie, precum și pentru cuantificarea acestora în planul de indicatori și în tabelul financiar. De asemenea, sunt necesare o mai bună corelare și consecvență între PDR și Acordul de Parteneriat. PDR trebuie să reflecte mai clar includerea strategiilor sectoriale relevante și a angajamentelor”, se arată în documentul citat.

Comisia Europeană critică și modul în care s-a stabilit alocarea fondurilor pentru anumite măsuri, cum cum sunt cele destinate tinerilor fermieri sau dezvoltarea afacerilor.

„Este necesară justificarea nivelului sprijinului propus pentru anumite măsuri, stabilit aproape de limita maximă permisă de regulament în cazuri în care trebuie luată în calcul situația socio-economică a domeniului de programare, și a intensității sprijinului, ajungând până la 90%, pentru beneficiarii privați care pot utiliza și instrumentele financiare propuse (fond de creditare și fond de garantare).

De asemenea, funcționarii de la Bruxelles arată că țintele din noul PNDR sunt în general stabilite la un nivel scăzut, iar anumite repere de performanță nu sunt suficient de ambițioase. Mai mult decât atât, justificarea alocărilor financiare propuse pentru măsuri și caracterul adecvat al acestora în conformitate cu țintele asumate sunt incomplete. Pe lângă acestea, în document se precizează că nici nu a fost actualizat textul PNDR, prin includerea noilor prevederi europene cu privire la măsurile de agromediu din noua Politică Agricolă Comună (PAC).

Share on Facebook