
Minighid pentru alegerea vinului, în funcție de meniu
Peștele și salatele merg cel mai bine cu vinuri albe, în vreme ce mâncărurile grase sau picante trebuie stinse cu vinuri roșii, corpolente.
Peștele și salatele merg cel mai bine cu vinuri albe, în vreme ce mâncărurile grase sau picante trebuie stinse cu vinuri roșii, corpolente.
La prima vedere, toată lumea cunoaște ceea ce este vinul. Cu toate acestea, în legătură cu noţiunea de vin se fac o sumedenie de confuzii.
Producătorii din Bucovina vând cu succes miere ecologică nemților.În apropiere de Gura Humorului, în satele dimprejurul salinei Cacica, câteva neamuri au cheltuit bani grei ca să obțină certificate de producători ecologici.
Cea mai mare suprafaţă cultivată cu vii pentru struguri de masă se află în regiunea de dezvoltare Sud – Est (76,2%), urmată la mare distanţă de regiunile de dezvoltare Vest şi Sud – Muntenia, potrivit datelor publicate de Institutul național de Statistică (INS).
Federația Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS) susține modificarea legii tichetelor de vacanță în sensul neimpozitării lor, precum și acordarea lor în sistemul bugetar, estimând că această facilitate ar duce la creșterea turismului intern cu 20 de procente.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură (Pro Agro) sunt singurele asociaţii ale fermierilor care şi-au prezentat până în prezent interesul pentru constituirea unui fond mutual. Fermierii care nu vor să contribuie la bugetul fondului vor pierde subvențiile.
Vinul. Îl savurăm la mese, ne însoțește de la botez, la nuntă, la creștinarea copiilor noștri și până la moarte. Îl savurăm cu cei dragi
Hameiul, unul dintre ingredientele indispensabile fabricării berii, responsabil atât pentru gustul amărui al iubitei băuturi, cât și pentru o parte dintre beneficiile pentru sănătate care
În portofoliul României de soiuri de struguri găsim soiuri care și-au luat numele de la zona în care sunt cultivate sau care au fost „botezate”
Strugurii din soiul Alicante se remarcă prin culoarea neagră a boabelor sferice, uniforme, şi a sucului roşu. În 1866, viticultorul Henri Bouschet a hibridat soiul
Strugurii din soiul Albarino se remarcă prin culoarea verzuie a boabelor. Acest tip de struguri se cultivă mai ales în Galicia, în nordul coastelor Spaniei,
Soiul Catawba este cultivat mai ales pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii, fiind un hibrid obţinut din încrucişarea unor specii locale, care se
Aglianico este un soi de struguri de vin specific sudului Italiei, de culoare neagră. Adus de greci în Italia în secolul al VI-lea înainte de
Atunci când suntem invitaţi la cineva la masă, la un eveniment important cum este o nuntă sau petrecerea de Revelion, apare întrebarea: „Ce cadou să
În perioada 2-7 iunie, România organizează al XXXVI-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului prin Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.NV.P.V.), instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale.
Pentru români și nu numai, pronunțarea numelui soiului de struguri pentru vin Gewurztraminer poate fi o adevărată provocare. Însă, finețea și savoarea distinctivă a acestui
Un mare avantaj, si unul dintre motivele principale pentru care tot mai multe persoane aleg sa locuiasca la casa, este
Mostenirea este procesul prin care urmasii unei persoane defuncte intra in posesia bunurilor acesteia, printr-o procedura numita succesiune. Chiar daca
Graminee cu o valoare nutritiva ridicata, ovazul prefera zonele cu clima temperata. Desi nu are cerinte ridicate de clima si
Graul si orzul sunt culturi de mare importanta atat din punct de vedere economic, cat si alimentar. Pe langa faptul
Chiar daca anexele gospodaresti nu sunt locurile in care iti petreci cel mai mult timp, in special in sezonul rece,
Abandonarea locuitului la oras pentru traiul la tara nu mai este de mult timp o practica noua, iar numeroasele comunitati
Desi temperaturile din prezent nu ne duc cu gandul la o iarna obisnuita, ci mai degraba la o toamna tarzie,
Deschiderea unui local in care se comercializeaza produse traditionale romanesti este mereu o idee buna. Cererea mare pentru astfel de