
Semne bune anul are: se întorc ninsorile de altădată
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna martie 2014.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna martie 2014.

După ce a fost „Țara anului” la ediția din acest an a celui mai mare târg de agricultură ecologică din lume, BioFach Nurnberg, România va fi reprezentată la ediția din 2014 cu un stand de 400 de metri pătraţi, a anunțat printr-un comunicat Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România.

Din închirierea renilor de Crăciun nu se scoate o avere, dar e de ajuns cât să acopere cheltuielile de întreținere a renilor. Pe an, pentru familia de reni din Ardeal e nevoie de circa 25.000-30.000 de lei.

În județul Caraș Severin sunt cultivate în regim ecologic aproape 110 hectare, potrivit datelor furnizate știriagricole.ro de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe în vederea contractării creditelor-punte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine.

Perioada de implementare a proiectelor finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) ar putea fi prelungită cu cel mult opt luni.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până la ora 21.15 atenţionarea Cod Galben de vânt puternic pentru judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

Google sărbătorește Crăciunul prin intermediul unui doodle special. GOOGLE România şi-a schimbat astăzi logoul, pentru a le ura românilor ”Sărbători fericite”, cu un peisaj de iarnă.

GOOGLE România şi-a schimbat astăzi logoul, pentru a le ura românilor ”Sărbători fericite”, cu un peisaj de iarnă, o casă într-un ocean de ninsoare.

Până de Revelion și în prima săptămână din 2014, temperaturile minime nu vor scădea sub -6 grade Celsius, iar, după 28 decembrie şi până pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până la ora 23.00 atenţionarea Cod Galben de ceaţă pentru nouă judeţe şi autostrăzile A1, A2 şi A3.

Guvernul va trebui să găsească o sursă alternativă de venituri pentru a compensa amânarea introducerii suprataxei de 7 eurocenți pe litru la carburanți, apreciază Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI în România.

În perioada 20 – 24 decembrie, au fost verificate 1.431 de unităţi. Ca urmare a neregulilor descoperite în timpul controalelor de către inspectorii ANSVSA, desfăşurate în acest interval, au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 162.040 de lei.

Majoritatea agențiilor bancare din România vor avea program redus în zilele de 24 și 31 decembrie și vor fi închise pe 25 și 2 decembrie 2013 și 1 și 2 ianuarie 2014.

Producători atestați tradițional, din 9 județe ale țării au participat, în perioada 20 – 22 decembrie 2013, la Festivalul Național al Produselor Tradiționale cu Atestat –Brașov, care a avut loc în Piața Sfatului-Brașov.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu agenţia.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la