Adrian Porumboiu, despre sanctiunea APIA: Sunt bucuros daca trebuie sa dau 12 milioane de lei, nu de euro

Facebook
Twitter

Omul de afaceri Adrian Porumboiu, administratorul companiei SC Comcereal SRL, trebuie sa returneze Agentiei de Plati şi Interventie in Agricultura (APIA) suma de 12.599.687,78 lei (echivalentul a 2,8 milioane de euro), deoarece nu a respectat legislatia in vigoare privind acordarea subventiilor din fonduri europene, precizeaza directorul APIA, Mihai Putintei, pentru StiriAgricole.ro.

Adrian Porumboiu a sustinut in numeroase interventii publice sa APIA i-a aplicat o sanctiune „abuziva” in valoare de 12 milioane de euro.

„Referitor la valuta creantei bugetare cu care S.C. COMCEREAL S.R.L. Vaslui figureaza in evidentele APIA, precizam ca este in suma de 12.599.687,78 lei și nicidecum nu este exprimata in euro dupa cum fermierul Adrian Porumboiu a afirmat in mod repetat. In acest sens precizam ca valoarea subventiilor din fonduri europene acordate fermierilor este stabilita in euro, iar platile se efectueaza de catre institutia noastra in moneda nationala la cursurile euro stabilite conform regulamentelor europene”, se arata in raspunsul transmis de APIA, in urma solicitarii StiriAgricole.ro.

Adrian Porumboiu sustine ca APIA face abuzuri „incredibile” asupra firmelor sale. Miliardarul vasluian se declara „bucuros” daca valoarea creantei este intr-adevar de 12.599.687,78 lei (2,8 milioane de euro) si nu de 12 milioane de euro.

„Sa se uite APIA mai bine sa vada ce sanctiuni a dat. Sunt simpatici. Daca ei spun asa, ca este in lei, atunci e valabil si nu mai avem ce discuta. Insa nu e adevarat. Noi ne judecam pentru alte sume. E un abuz incredibil. Au spus ca s-a fraudat, tot felul de minciuni. Noi am facut la premier un memoriu, ne-a trimis inapoi la APIA. Acum spun ca e in lei. Daca e asa, sunt foarte bucuros. Nu s-a pus in pericol niciun leu de la bugetul de stat si nici din fondurile europene”, a declarat Adrian Porumboiu, pentru StiriAgricole.ro.

Conform reprezentantilor APIA, institutiile publice au descoperit, in decurs de 3 ani, la ferma de bovine a lui Adrian Porumboiu, din comuna Tarzii, nereguli privind acordarea subventiilor pentru animalele. Mai exact, fermierul vasluian nu ar fi declarat cazurile de deces ale animalelor, reusind astfel sa primeasca subventii pentru animale moarte.

Astfel, Curtea Europeana de Control, impreuna cu ANSVA au efectuat, in 2012, un control la ferma de bovine a lui Adrian Porumboiu unde au constatat ca sunt probleme in cazul a 131 de bovine. In anul urmator, institutiile publice au descoperit ca din 834 de capete bovine controlate, 185 sunt neconforme.

Deoarece exista deja o sanctiune, APIA a constatat ca administratorul firmei nu a declarat in mod intentionat animalele moarte.

De asemenea, si in anul 2014, ferma lui Porumboiu a fost controlata. Si de aceasta data, conform APIA, au fost verificate 547 de bovine, dintre care 17 capete au fost descoperite cu nereguli.

„Motivul aplicarii sanctiunilor in cauza consta in nerespectarea de catre fermier a cerintelor legale in materie de gestionare (SMR) referitoare la identificarea şi inregistrarea animalelor, in conformitate cu prevederile actelor normative europene şi nationale in vigoare. Potrivit articolului 21, alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, „pentru nerespectarea ecoconditionalitatii, procentul reducerii este proportional cu amploarea, persistenta şi repetarea nerespectarii constatate şi se poate ajunge pana la excluderea totala din una sau mai multe scheme de ajutor”, se mai noteaza in raspunsul APIA la solicitarea StiriAgricole.

„Fatarile erau inregistrate in sistem electronic in baza de date, dar decesele nu, pentru ca, daca declarau şi decesele in sistem, automat la noi, APIA, puteam vedea şi deceselor lor. Ei aveau un contract cu PROTAN-ul, o societate autorizata de ridicare şi distrugere a deşeurilor animale, care le ridica animalele decedate. Ei scoteau din registrul fermei animalul decedat dar nu mai actualizau baza de date in RNE, iar paşaportul animalului care trebuia predat imediat la ANSVSA, spre distrugere, ramanea tot in ferma şi, ulterior, se depunea pentru subventie la APIA”, declara, in aprilie, Razvan Arteni, directorul APIA Vaslui, pentru Agerpres.

De cealalta parte, Adrian Porumboiu sustine  ca este vorba de o „greseala umana”, decesul animalelor fiind consemnate in contabilitatea firmei si in registrul PROTAN.

„Este o greseala umana. Aceste morti accidentale au fost inregistrate in registrul exploatatiei, au fost inregistrate in contabilitate si au fost inregistrate la PROTAN, sunt documente care atesta acest lucru. Intr-adevar, trebuiau inregistrate electronic in SNIA (Sistemul National de Identificare a Animalelor). Daca domnul ministru sau premierul trimiteau Corpul de control vedea ca este un abuz incredibil. A fost o eroare umana fara niciun fel de repercusiuni financiare. Nu am cerut niciun euro, nu am primit niciun euro. Era vorba de o sanctiune la animale. De ce s-au dus pe productie vegetala si mi-au luat suma aceasta?”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Adrian Porumboiu.

Intrebat daca, in urma constarii primelor nereguli, din 2012, a luat vreo masura pentru a remedia situatia, Adrian Porumboiu precizeaza ca institutiile publice au efectuat controale in 2014 inclusiv pentru ceilalti ani.

„Cum sa se repete (greselile – n.r.)? Nu era nimeni nebun sa nu le inregistreze. O data s-a intamplat asta si ei s-au dus in fiecare an in urma. Repetabilitatea e la ei (APIA – n.r.) cand nu respecta legea. Am 2 hotarari definitive si irevocabile care nu sunt puse in aplicare de Minister pentru calamitatile din 2008 si 2009. E vorba de 2 milioane de dolari despagubiri.  Nu este intamplator. Cele doua lucruri (sanctiunea APIA si despagubirile) au legatura intre ele”, a mai spus Adrian Porumboiu. Fermierul a solicitat despagubiri pentru culturile calamitate in perioada amintita.

Pentru stingerea creantei, APIA precizeaza ca legislatia ii confera dreptul de a executa silit compania sau persoana in cauza, in conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, in luna iunie, un numar de 17 utilaje, in valoare de 804.000 de lei, care apartineau firmelor omului de afaceri Adrian Porumboiu, au fost vandute la o licitatie organizata de Administratia Finantelor Publice Vaslui in contul datoriilor la buget.

Aproape o suta de bunuri mobile de la societatile Comprest SA, Comcereal SA, R-Agro Falciu, Agrocomplex SA Barlad şi Ilvas SA Vaslui au fost scoase la vanzare, incepand cu luna februarie, la sediul Administratiei Judetene AJFP Vaslui. Toate bunurile scoase la licitatie, evaluate la 5.385.296 de lei, au fost puse sub sechestru asiguratoriu sau ca ipoteci mobiliare in perioada 2011-2014.

De asemenea, pe rolul Curtii de Apel Iasi exista un dosar in derulare, avand ca parti Comcereal SA Vaslui, in calitate de reclamant, si APIA Vaslui, in calitate de parat.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE