Profitul Monsanto s-a redus cu o treime în ultimul semestru, ca urmare a faptului că tot mai mulți fermieri, în special din America de Sud, resping culturile modificate genetic.

Scăderea cu 34% a profitului Monsanto, lider mondial în producerea de organisme modificate genetic (OMG), a fost cauzată și de reducerea suprafețelor cultivate cu porumb, ceea ce a determinat diminuarea producției de semințe de porumb modificat genetic, în condițiile în care, anul trecut, fermierii americani au recoltat cantități record de soia și porumb, ceea ce a condus la reducerea până la minime istorice a prețurilor la cereale.

În plus, Parlamentul European tocmai a dat undă verde statelor membre să poată interzice la nivel național cultivarea organismelor modificate genetic, fapt care ar putea afecta afacerilor marilor jucători din domeniu.

De asemenea, ultimele sondaje de opinie efectuate în Statele Unite arată că marea majoritate a consumatorilor este de acord ca pe etichetele produselor alimentare să fie trecut clar dacă acestea au fost sau nu obținute prin procesarea unor organisme modificate genetic.

Share on Facebook