Syngenta AG trebuie să facă față unui număr tot mai mare de procese intentate de producători pe fondul comercializării de semințe de porumb modificat genetic, despre care fermierii și companiile agricole spun că au tulburat piața în 2014.

Fermierii din 11 state ale SUA au dat în judecată gigantul Syngenta în ultimele săptămâni, acuzând compania că au suferit pierderi enorme, deoarece producătorul a comercializat semințe de porumb modificate genetic înainte ca autoritățile chineze să dea undă verde pentru importurile de porumb de acest tip. Potrivit documentelor depuse de fermieri la judecătorii, pierderile se ridică la peste un miliard de dolari.

Nu doar cultivatorii s-au ridicat împotriva celor de la Syngenta, ci și mari traderi cum sunt Cargill sau Trans Coastal Supply Co.. Aceștia au susținut în fața magistraților că au pierdut zeci de milioane de dolari după ce inspectorii chinezi au refuzat cargourile cu porumb modificat genetic și le-au returnat în Statele Unite.

Reprezentanții Syngenta au declarat că plângerile sunt fără temei și că au informat corect cultivatorii de porumb cu privire la soiul de proumb modificat genetic Viptera.

Anul acesta, prețul porumbului a scăzut cu circa 18%, pe fondul producțiilor mari realizate. În 2013, producțiile mari de porumb au determinat scăderea prețurilor cu 40%.

Share on Facebook