Legea pajiștilor, aprobată săptămâna viitoare

Facebook
Twitter

Ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Pajiştilor se află în dezbatere la Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor şi ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

Documentul a fost deja aprobat de Senat. După ce va trece de Camera Deputaților, MADR va publica și normele metodologice. În lipsa unei legislații adecvate în ceea ce privește pajiștile, fermierii și primăriile sunt cei care suportă consecințele. Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) a declarat, în cadrul unui eveniment dedicate agriculturii, că legea pajiștilor trebuie să răspundă nevoilor reale ale fermierilor, prin egalizarea nivelului subvenției primite de cei din zona de munte cu subvenția plătită agricultorilor de la câmpie.

„Când se va lua o măsură de echitate între subvenţia pentru păşunile şi fâneţele din zonele de şes şi cele de munte pentru că este e o diferenţă de 4,6 ori, iar oaia de la munte nu mănâncă de 4,6 ori mai mult decât oaia de la şes şi condiţiile de la munte nu sunt mai grele decât cele de la şes când stai la 35-40 de grade cu animalele”, i s-a adresat Viorel Matei ministrului Daniel Constantin.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE