Mai multi tineri din Bihor si-au unit fortele pentru a infiinta, chiar in acest an, un spatiu autorizat de procesare a legumelor si fructelor, dupa retete traditionale, materia prima fiind preluata direct de la producatorii locali din Depresiunea Beiusului. Astfel, fermierii sunt scutiti de drumurile pana la piata si reusesc sa-si valorifice marfa mult mai repede si la un pret chiar mai avantajos.

„Ideea de la care am plecat a fost sa conectam intr-un fel mult mai usor cererea cu oferta. Pe de-o parte fermierul, producatorul, care in general nu mai are timp sa stea si in piata, asteptand clientii care vin sau nu, iar pe de alta parte cererea de produse, fie materie prima, fie chiar produse finite, care exista de la persoanele fizice ori de la restaurante. E un proiect care doreste sa sustina si comunitatea, prin colectarea directa a fructelor si legumelor, fermierii fiind motivati intr-un fel sa continue ceea ce fac”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Adrian Ciortan, initiatorul proiectului.

Alaturi de Adrian Ciortan exista alti patru tineri (Mircea Branda, Octavian Licuriceanu, Claudiu Tal, Ana Pitut) care au ales sa contribuie la constructia spatiului de procesare.

„Suntem 5 oameni in total si 3 firme separate, fiecare cu brandul sau. Tavi, procesatorul nostru, a pus la bataie hala, in care inainte se prelucra lemnul. Investitia s-a ridicat la vreo 25.000 de lei. Fiecare a adus cat a gasit pe acasa, dar mana de lucru tot noi am fost. La construit, la slefuit, la amenajat. In mare parte, cam noi am facut tot acolo. Am inceput de asemenea sa ne cumparam diverse echipamente necesare pentru procesare, cum ar fi o masina de tocat mare, profesionala, urmeaza de asemenea sa luam un cuptor mare, speram usor usor sa ne marim capacitatea de productie”, ne-a mai spus tanarul bihorean.

In ceea ce priveste fructele si legumele colectate, lista este in general deschisa, in functie de sezon si de recolta pe care o au la dispozitie fermierii.

„Noi incercam sa ne axam cat mai mult pe ceea ce se produce in anul repspectiv. In general, majoritatea fructelor pe care le promovam sunt cele din gospodariile oamenilor, din meri batrani de exemplu, care fac in general o data la 2 ani. Anul acesta exista o productie buna de pere. De asemenea, mergem destul de mult si pe fructele de padure, pe afine. Ne pliem pe ce are fermierul disponibil, niciodata nu o sa apelam la exporturi daca in zona noastra nu s-au facut”, afirma Adrian Ciortan.

Produsele realizate, in principal muraturi sau dulceturi, sunt vandute in marile orase din vestul tarii: Timisoara, Arad, Oradea si Cluj-Napoca.

„Eu ma axez mai mult pe cantitati, mi se pare mai multumitor pentru furnizor daca ii desfac o cantitate mai mare la un restaurant de exemplu decat pentru persoanele fizice. Pentru producatori de asemenea este foarte avantajos. Plata se face pe loc sau la finele lunii, pentru cantitati mai mari si transport asigurat. Mie mi se pare moral sa le platim la pretul pietei. Si lumea e multumita. Insa exista posibilitatea ca omul sa isi aduca marfa doar pentru prcoesare si sa-si ia produsul finit si sa-l vanda unde considera”, mai spune Adrian Ciortan.

In privina planurilor, tinerii bihoreni si-au propus sa termine de finalizat inca 150 mp din hala, unde va exista si un depozit cu frig pentru pastrarea fructelor si legumelor. „Pe termen scurt, aceasta este obiectivul nostru cel mai important, apoi speram, ca pe termen lung, sa ne extindem si cu zoan de distributie, nu doar zona de vest”, afirma tanarul.

Adrian Ciortan considera ca livrarile la domiciliu de fructe si legume proaspete, ori conservate cat mai natural, sunt o necesitate pentru tinerii de azi, mai ales pentru cei de la oras, care in genral nu au timp pentru cumparaturi in piata. Mai mult decat atat, cererea pentru produse la borcan, din ingrediente naturale, este chiar in crestere, afirma el, deoarece majoritatea oamenilor se uita ce scrie pe eticheta unui borcan sau a unei sticle de sirop.

Share on Facebook