Pretul foarte mic de comercializare al laptelui i-a facut pe multi crescatori de vaci sa caute diverse modalitati de procesare a materiei prime, cu scopul de a ramane competitivi si de a oferi pana la urma un produs de calitate. Un exemplu in acest sens am gasit in localitatea Cund, judetul Mures, acolo unde István Varga, alaturi de familia sa, se ocupa cat e ziua de lunga de prepararea unor branzeturi maturate, speciale, in cinci sortimente diferite.

„Parintii mei au avut vaci de lapte incepand cu anii 1990. Evident, timp de 20 si ceva de ani au predat laptele la procesatori. Insa preturile tot mai mici si conditiile tot mai stricte ne-a facut sa ne gandim mai bine la cum putem folosi mai inteligent si mai profitabil aceasta materie prima pretioasa – laptele. Sa primesti vara 60, 70 de bani pe lapte, avand in vedere calitatea furajului, e o batjocura. Astfel, de trei ani am inceput sa realizam branza, cas, insa ne-am gandit totodata si la o modalitate de a o pastra pe termen lung, de a nu avea doar o marfa perisabila. La ideea unei prietene am participat la niste cursuri de branzit in stil elvetian si pot spune ca din acel moment am stiut ce vreau sa fac. Asa am pus pe picioare atelierul, care este 4 pe 4 m, avem si o pivnita sub el construita special pentru maturarea branzei care dureaza 2 lui”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, István Varga, cel care administraza „Manufactura de Brânza”.

Materia prima pentru obtinerea branzei provine de la 20 de vaci de lapte din rasa Baltata Romaneasca. „Pentru noi sunt cele mai bune rase, fiind robuste si facand fata cu brio conditiilor noastre. Din punct de vedere al productiei, noi nu acceleram cu premixuri, deoarece riscam sa stricam calitatea laptelui. Vacutele noastre petrec 6 luni pe an pe pasune unde mananca doar iarba, iar toamna si iarna sunt in grajd, furajele acestora constand in fan si sfecla furajera. In fiecare zi, procesam in medie 200 litri de lapte”, ne-a mai explicat producatorul.

Sortimentele de branza maturata pe care István Varga le realizeaza sunt: nature, branza maturata imbibata in vin rosu, branza maturata cu nuci imbibate in coniac, branza maturata cu boabe de piper verde, branza maturata cu chilli si branza maturata cu ciocolata.

„Branza pe care noi o realizam este branza alpina, bineinteles, facandu-se referire atat la Alpi, insa si la zona montana. Se folosesc culturi specifice zonei Elvetiei. Avem noroc ca aceste culturi se pot congela si usca, astfel le putem folosi si noi. Branza alpina este o branza semi-tare, cu perioada de maturare intre 2-6 luni. Noi dupa 2 luni comercializam deja branza. Piata romaneasca inca nu este complet deschisa fata de branzeturile foarte maturate. Exista insa un strat care creste si isi doreste branzeturi maturate. Majoritatea insa isi doresc o branza mai apropiata de cea moale. Singurul conservant pe care il folosim este apa sărată de Sovata, care constituie atât baia în care se introduce brânza, cât și apa cu care se îngrijește brânza în perioada maturării. De asemenea, nu pasteurizam laptele, deoarece am distruge astfel calitatile laptelui”, ne-a mai explicat producatorul.

Maturarea branzei are loc in pivnita atelierului, acesta avand conditii specifice de temperatura si umiditate. Pe langa asta, este nevoie de interventia zilnica a branzarului, pentru intoarcerea si spalarea rotilor de branza.

„Procesul de maturare este unul amplu. Daca productia branzei dureaza circa 6-7 ore, maturarea implica spalarea zilnica, in primele 2 saptamani, si intoarcerea zilnica a branzei. Apoi, rolele de branza se intorc pe toata durata maturarii zilnic, fiind spalate la 2-3 zile. Nu au voie sa se usuce, de aceea in pivnita avem o umiditate si o temperatura constante”, ne-a mai spus István Varga.

In ceea ce priveste valorificarea, producatorul mizeaza cel mai mult pe prezenta la targurile de profil. „Vom fi anul acesta si la Targul de Craciun de la Sibiu. Ne dorim foarte mult sa perfectionam cat mai bine produsul nostru si sa crestem productia in sensul calitatii, nu neaparat a cantitatii”, ne-a mai spus producatorul.

Pentru dezvoltarea unui centru de procesare a laptelui, fermierii pot accesa si fonduri europene nerambursabile din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020.

Share on Facebook