Chiar daca necesita o investitie importanta pentru a fi demarata, cultura alunului are un potential foarte mare, mai ales datorita cererii masive din strainatate, acolo unde se produc celebrele bomboane de lux. Mai mult decat atat, numarul nu prea mare de cultivatori de alun din Romania ofera o alta sansa majora celor care aleg sa dezvolte printre primii o astfel de plantatie.
In conditiile din Romania alunul creste spontan in toata zona colinara si deluroasa pana la altitudinea de 600-800 m. Geografic, alunul este diseminat intr-un areal cuprins intre latitudinile de 30° si 60°N, dar alunul cultivat este restrans la 30°- 50° N. In ultimele decenii, cultura alunului s-a extins si in tari din emisfera sudica (Chile, Australia, Argentina, etc.), potrivit Ghidului „Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, realizat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania.
Relieful cel mai favorabil culturii moderne este cu terenul plan sau usor in panta. De regula, alunul se inmulteste si pe terenuri cu panta de peste 10-15%, dar mai mult in stare spontana. Relieful framantat devine restrictiv pentru cultura alunului din cauza continutului ridicat in argila, al fertilitatii reduse a solului si a imposibilitatii mecanizarii lucrarilor tehnologice.
Solul este un factor ecologic complex cu implicatii majore in reusita culturii alunului. Stratul de sol fertil destinat culturii intensive a alunului trebuie sa prezinte o grosime de minim 60-80 cm. Cele mai favorabile s-au dovedit a fi cele cu textura lutoasa, luto-nisipoasa, luto-argiloasa si cele aluvionare. Solicita terenuri cu pH cuprins intre 6,0-7,8 iar in cazul formarii de trufe, pH-ul trebuie sa fie peste 6,8-7,0. Nu sunt recomandate terenurile cu apa freatica la adancime mai mica de 1,5-2,0 m.
Temperatura este factorul limitativ care poate limita aria de cultura. Se comporta bine in regiuni cu temperaturi moderate vara, fiind mai putin pretentios fata de clima decat nucul. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 10 si 24°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C si maxime de 35°C (in afara intervalului temperaturilor absolute cresterea inceteaza). Necesarul de ore de frig (intre 0 si 7°C) din sezonul de repaus este foarte scazut. Rezista in perioada de repaus pana la – 30°C, insa gerurile usoare de -10°…-15°C din perioada umflarii mugurilor pot provoca pagube. Florile sunt distruse la -5°C. Suporta greu oscilatiile mari de temperatura din timpul iernii. Cele mai pagubitoare sunt temperaturile minime absolute situate sub 24 – 26°C.
Umiditatea in sol si aer este un factor indispensabil in reusita culturii alunului. Nevoile alunului pentru apa sunt foarte ridicate. Pentru zonele de cultura din tara noastra sunt necesare cantitati de precipitatii in suma de peste 700 mm, cu repartizare echilibrata in timp. Pentru toate celelalte zone, cu deficit in precipitatii se impune completarea deficitului de apa prin irigare.
Sortimentul de soiuri
Sortimentul de soiuri la alun este relativ redus la nivel mondial si este alcatuit din soiuri cu origine specifica, adaptate anumitor zone. In Romania sortimentul de soiuri este alcatuit din soiuri autohtone, la care se adauga si unele straine, cu completare satisfacatoare la conditiile climatice ale zonelor de cultura.
Valcea 22
Soi romanesc, cu plante de vigoare mica, cu multi drajoni. Se conduce mai dificil cu monotulpina. Infloreste timpuriu (ianuarie-februarie) si este protogin – homogam. Fructul este mare (3,5–4,0 g), cu forma rotund-compresata, de culoare maroniu-deschis. Miezul are un randament de 48%. Maturarea se produce in decada a I-a a lunii septembrie. Este precoce si este productiv, fructele sunt destinate consumului direct, este rezistent la ger si la boli. Se recomanda in toate zonele tarii, dar cu aport de umiditate prin irigare. Anual se inmulteste la nivelul a 2.500-3.000 de plante, echivalentul a 3,5-5,0 ha.
Tonda Gentile delle Langhe
Soi de origine italiana, de vigoare medie. Se conduce usor cu monotulpina, dar face multi drajoni. Infloreste timpuriu (ianuarie-februarie) si este de tip protandra. Soiul este precoce, foarte productive si rodeste an de an. Fructul este mediu spre mic (2,3 g), de forma rotunda. Miezul are un randament de 49%. Maturarea fructelor este timpurie, incepand cu decada a II-a a lunii august. Este sensibil la Botrytis si la Eriophydae. Este considerat cel mai valoros soi pentru industria de ciocolata. Se poate cultiva in zonele cu ierni mai putin geroase. Actualmente se inmulteste in cantitate de 2.000-2.500 plante/an cu care se pot infiinta 3,0-6,0 ha plantatii intensive, in conditii de irigare.
Uriase de Halle
Soi cu origine necunoscuta, de vigoare mare, port erect si putini drajoni. Se conduce usor cu monotulpina. Inflorirea este tardiva (martie) si este de tip homogama spre protandra. Soiul este precoce si rodeste bine si constant. Fructul este mare (3,6 g), de forma subovoidala, alungita. Randamentul in miez este de 48-49%. Maturitatea fructelor se produce in decada a III-a a lunii septembrie. Prezinta rezistenta ridicata la bacterioza si alte boli. Este rustic si rezistent la temperaturile scazute din iarna. Soiul este recomandat pentru cultura in zonele cu clima continentala, in majoritatea arealelor favorabile alunului, cu irigare. Se inmulteste prin marcotaj in cantitate de 2.000-2.500 plante/an, necesarul pentru realizarea a 3,0-6,0 ha plantatii intensive/an.
Cozia
Soi de origine romaneasca, cu plante de vigoare medie . Prezinta un numar mediu de drajoni/planta. Se poate conduce usor cu monotulpina.
Infloreste destul de timpuriu (ianuarie-februarie) si este de tip protogina. Este precoce, produce mult si constant. Fructul este mare sau foarte mare, de forma rotund-compresata. Miezul are randament de 46,1%. Maturarea fructelor are loc in decada I-a a lunii septembrie. Are rezistenta buna la temperaturile scazute din iarna si este rezistent la bacterioza si alte boli. Productia ridicata, fructele mari si calitatea acestora, il recomanda pentru plantatiile din zonele mai sudice si vestice, in conditii de irigare daca precipitatiile anuale de situeaza sub 700 mm. Se inmulteste in cantitati relative reduse (700-1.500 plante/an), echivaland cu 1-2 ha plantatii intensive.
Uriase de Valcea
Soi de origine romaneasca, de vigoare medie, cu port etalat si putini drajoni. Se poate conduce usor cu monotulpina. Infloreste in perioada mijlocie (februarie-martie) si este de tip homogama cu tendinta spre protandrie. Soiul este foarte productiv si produce constant. Fructul este foarte mare comparativ cu toate soiurile straine (4,9g). Randamentul in miez este de 48,5%. Maturarea se produce in decada I-a a lunii septembrie. Este rezistent la ger si boli, foarte productiv, cu fructe aspectuoase. Se recomanda la inmultire in zonele favorabile de cultura a alunului, in conditii de irigare. Se inmulteste in cantitati reduse, numai prin altoire (100-200 plante/an).
Portaltoii alunului si materialul saditor
La alun se foloseste foarte putin inmultirea prin altoire. De la aceasta regula face exceptie SUA, care a creat mai multi portaltoi pe care se altoiesc soiuri, cu tendinta de a creste vigurosi pentru imbunatatirea productivitatii. Genitorul de baza in crearea de noi portaltoi este specia C. colurna, care se intalneste si in Romania, chiar in mod natural (Mehedinti).
Alunul se inmulteste obisnuit prin marcotaj (prin musuroire, chinezesc). Marcotele si chiar drajonii se desprind de pe planta mama si se trec la fortificare pentru 1-2 ani. In acest fel plantele isi formeaza un sistem radicular bogat si prezinta o crestere aeriana de 30 – 120 cm.
Deoarece sistemul radicular al soiurilor de alun este foarte sensibil la contactul cu aerul (se deshidrateaza rapid) se impune ca la transportarea acestui material saditor, plantele sa fie introduse in saci de plastic cu turba sau rumegus umed. Abia in momentul plantarii se scot plantele din sacii de plastic.
Tehnologii de infiintare si intretinere pana la intrarea pe rod
Amplasarea si organizarea plantatiilor de alun de peste 5,0 ha se va face in microzonele favorabile.
Plantatiile intensive de alun se organizeaza pe terenuri plane sau cu o panta de pana la 8 – 10%. Alte plantatii care au principalul scop combaterea eroziunii solului si secundar productia de fructe, pot fi amplasate pe terenuri in panta (lucrarile tehnologice se executa manual).
La alegerea locului de plantare, se tine cont de faptul ca, solurile sunt bine drenate, cu textura lutoasa sau aluvionare, cu pH 6,0 – 7,8 si cu continut in calcar activ de pana la 10 – 12%. Apa freatica nu trebuie sa fie mai sus de 1,5 – 2,0 m, dar nici mai jos de 4,0 – 4,5 m.
Pregatirea terenului in vederea infiintarii unei plantatii de alun, consta in urmatoarele lucrari:
- delimitarea terenului si marcarea aliniamentului gardului de protectie;
- defrisarea si inlaturarea vegetatiei lemnoase sau ierboase existente;
- modelarea unor portiuni de teren care favorizeaza acumularea apei sau impiedica lucrarile mecanice;
- aplicarea de pesticide cu rol in combaterea bolilor, insectelor si nematozilor;
- fertilizarea cu gunoi de grajd (40 – 60 t/ha) si sau cu P (100 kg/ha) si K (80 kg/ha) pe toata suprafata;
- mobilizarea solului la adancimea de 50 – 60 cm prin lucrarea de desfundare sau scarificare (dubla, in sens perpendicular);
- aratura (30 – 35 cm) si nivelarea usoara;
- discuirea pe doua directii inainte de plantare.
Pichetarea si saparea gropilor se face la 5 x 3 m. Gropile au dimensiunile de 0,6 x 0,6 x 0,6 m si la fiecare groapa se administreaza 20 kg gunoi de grajd.
In cultura alunului se practica sistemul de inierbare cu ierburi perene, intre randurile de pomi, iar pe rand un metru de-o parte si de alta se lucreaza manual (2 – 3 ori/an) sau se erbicideaza. Rareori se intalnesc plantatii cu solul lucrat ca ogor negru. De altfel, adancimea de lucru a solului nu trebuie sa depaseasca 18 – 22 cm.
Principala problema a sistemului de intretinere o constituie recoltarea alunelor. Aceasta se poate face modern cu utilajele necesare (utilaj vibrator, pick-up maturator si exhaustor numit si aspirator), dar si manual. Indiferent de metoda se impune ca solul sa fie nivelat si curat (cosit) pentru a putea aduna alunele cu usurinta de pe sol.
Un alt aspect important al culturii alunului il constituie prezenta drajonilor langa trunchi. Drajonii se formeaza in fiecare an si pot fi indepartati manual, cu sapaliga si foarfeca de taiat pomi sau prin erbicidare de contact.
Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare
In primii ani de fructificare, odata cu formarea in intregime a coroanei sunt necesare taieri anuale de intretinere. Se porneste de la eliminarea anuala (primavara) a unor drajoni care au ramas pe planta si inlaturarea tuturor ramurilor afectate, si/sau uscate din diferite motive.
De asemenea, se incearca dirijarea ramurilor de schelet si semischelet catre randul de pomi, ramanand liber spatiul dintre randuri. Pe masura ce interiorul coroanei se indeseste se raresc unele ramuri slab crescute si degarnisite.
Interventiile cu taieri la nivelul ramurilor fructifere si a ramurilor de semischelet incep din anul 8-9 de la plantare. Acestea se fac numai la 25-30% din numarul total de aluni/ha, intr-un an, deoarece influenteaza negativ productia de fructe din acel an.
In anii urmatori se continua actiunea de taiere, respectand procentul de 25-30%. Aceste taieri apar necesare odata cu cresterea si dezvoltarea plantelor, fenomen care conduce la realizarea de cresteri anuale scurte, de 10-15 cm si pe care se formeaza alune mai mici si mai putine.
Dupa 20-25 ani apare problema intrarii in declin a plantelor. De data aceasta se scurteaza puternic ramurile de schelet la 1,2 – 1,5 cm de la insertie, dar si ramurile de semischelet in lemn de 3-5 ani. Refacerea plantelor se realizeaza in intervalul de 1-2 ani.
Sursa: Ghidul „Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, realizat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania.
