septembrie 23, 2019
Meniu

Fermierii pot primi 3.000 euro/an prin Programul Tomata 2018. Cate persoane s-au inscris pana in prezent

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Aproximativ 600 de fermieri s-au inscris in Programul Tomata 2018 si au depus cereri de ajutor de minimis la Directia Agricola Judeteana Buzau. Conform conducerii institutiei, intre 60 si 70% dintre solicitanti sunt tineri, noteaza Agerpres.

,,In anul 2017, in pilonul intai, s-au inscris 219 de legumicultori, anul acesta s-au inscris 451 de legumicultori, un număr de cereri dublu. (…) Foarte multi tineri, circa 60-70%, din localitatile Movila Banului, Limpezis, Glodeanu Sarat, Cochirleanca s.a., au depus cereri de ajutor de minimis in premiera in acest program de sustinere a produselor autohtone’’, a declarat Cosmin Florea, directorul DAJ Buzau.

Conform informatiilor, mai multi fermieri au inceput deja plantarile rasadurilor, in ciuda temperaturilor scazute inregistrate in ultima perioada. Astfel, este de asteptat ca in cateva saptamani sa apara pe piata primele rosii romanesti.

Valoarea ajutorului

In cadrul Programului Tomata 2018, valoarea totala a ajutorului de minimis este de 3.000 euro pentru fiecare beneficiar, suma acordata in fiecare an. Eligibilitatea pentru accesarea acestui ajutor este conditionata de detinerea unei suprafete cultivate cu tomate in spatii protejate de minimum 1.000 mp, marcata la loc vizibil, cu o placa indicator inscriptionata: ,,Program sustinere tomate 2018’’.

De asemenea, solicitantul mai trebuie si sa obtina o productie de minimum 2 kilograme de tomate pe metru patrat si sa faca dovada productiei realizate prin documente justificative precum comercializarea productiei.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE