Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ca „sub nicio forma” fermierii nu vor beneficia de o schema de minimis pentru pagubele produse de inghetul din luna aprilie.

„Exista varianta asigurarilor pentru cei care detin vita de vie. 80% din polita era asigurata din fonduri europene pentru anumite specii. De asemenea, se va corecta norma de venit pentru a fi impozitata, dar o schema de minimis, sub nicio forma. Lucram impreuna la legislatia pentru Fondul Mutual, pentru a-l putea face operabil. Se pare ca acest mecanism s-a dovedit a fi fara gust pentru fermieri, din nefericire, desi sunt sume importante si din fonduri europene pentru acest sistem. Imi doresc sa isi doreasca si ei acest fond”, a declarat seful MADR, pentru Agerpres.

Intrebat daca Fondul Mutual ar putea deveni operational incepand de anul viitor, Petre Daea a spus ca asteapta sa vada in ce forma va fi aprobat actul normativ.

„Nu stiu deocamdata. Trebuie sa vad cum iese actul normativ. Abia atunci va pot da date exacte cand stiu ca actul normativ este in regula. Imi pastrez doza de respect pentru altii, vizavi de interpretari si de exigenta pentru mine, de a nu gresi”, a mai spus ministrul.

Petre Daea a mai adaugat ca unele unele specii pomicole au fost afectate in areale restranse, insa, la nivelul tarii, situatia nu este alarmanta.

„Unele specii pomicole au fost afectate in areale restranse cum ar fi in judetul Mehedinti pe Valea Cosustei, in comuna Cazanesti si Valea Motrului sau vita de vie pe la Corcova au fost afectate puternic. Nucul, in zona colinara si subcolinara din partea Olteniei este compromis 100%. Nu va exista o nuca. De asemenea, sunt pierderi in judetul Gorj si o parte din Valcea, dar si la pomii fructiferi din Arges. Au fost afectate si culturile din solarii, de legume in general. Sunt pierderi, dar care se inregistreaza in limita celor tehnologice. Vegetatia este normala la nivelul tarii la toate culturile”, a mai spus Daea.

Eventualele despagubiri pe care le-ar putea primi fermierii, in cazul calamitatilor, se pot acorda doar daca paguba depaseste 30% din venituri, a anuntat de curand si secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Daniel Botanoiu.

„Intelegem, cand apare o calamitate, sa se ceara despagubiri, dar trebuie sa ne uitam si la marimea pagubei. Nu putem vorbi despre despagubire ca acoperire a pierderilor din venit, daca paguba nu depaseste 30%”, a declarat Daniel Botanoiu, in cadrul conferintei „Cum salvam anul agricol”.

Ingheturile tarzii si zapezile cazute in 15-22 aprilie au distrus culturile fructifere in proportie de 30% pana la 95%, mai ales in zonele centrale ale tarii, cei mai afectati fiind merii, ciresii, nucii si piersicii, potrivit unui studiu prezentat de Mihail Coman, directorul general al ICDP Pitesti.

Share on Facebook