Comisia Europeana, noi masuri pentru sprijinirea fermierilor

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In conditiile in care tot mai multi fermieri europeni au de suferit de pe urma secetei, Comisia Europeana a prezentat un pachet de masuri suplimentare pentru cresterea resurselor destinate hranei animalelor, noteaza Agerpres.

CE precizeaza ca pachetul prezentat joi se adauga masurilor anuntate deja la inceputul lunii august.

„Sunt in contact cu ministrii din statele afectate pentru a evalua masurile introduse. Astazi am luat masuri suplimentare care ar trebui sa vina in sprijinul fermierilor europeni care se confrunta cu o penurie de furaje pentru animalele lor”, a declarat comisarul european pentru Agricultura, Phil Hogan.

Derogari pentru recoltarea culturilor

Astfel, CE va permite fermierilor sa recolteze culturile care in mod normal sunt semanate toamna, cu conditia ca acestea sa fie utilizate exclusiv pentru furajarea animalelor.

De asemenea, este avuta in vedere posibilitatea de a scurta perioada de minimum opt saptamani pentru culturile intermediare (catch crops), in ideea de a permite fermierilor sa isi semene culturile la timp dupa culturile intermediare. Mai mult, a fost adusa in discutie si ideea acordarii unor plati mai mari in avans.

Propunerile prezentate joi au fost supuse aprobarii statelor membre si vor putea fi votate in zilele urmatoare pentru a fi adoptate in mod formal la finele lunii septembrie. Aceste masuri se vor aplica retroactiv.

Executivul comunitar subliniaza ca este in contact cu toate statele membre pentru a primi informatii actualizate cu privire la consecintele secetei.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE