Seceta persistenta dar si incendiile de vegetatie au afectat serios intreaga agricultura europeana. Conform PROFEL, producatorii de legume au inregistrat in acest an cele mai mari pagube din ultimele patru decenii, noteaza Euractiv.
Printre statele cele mai afectate se numara Franta, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, dar si Ungaria sau Polonia.
Problemele puse de valul de caldura si de lipsa ploilor au afectat cel mai puternic producatorii de conserve si de legume congelate, deoarece pierderile de pe camp s-au transferat in livrari reduse si neregulate de legume proaspete catre fabricile de procesare.
Potrivit PROFEL, 2018 este al treilea an consecutiv in care sectorul legumelor are probleme cauzate de conditiile meteo, iar seceta din prezent vine dupa furtunile agresive din prima parte a sezonului.
Sprijinul oferit de Comisia Europeana
Pentru a compensa scaderea productiei si pentru a-i scuti pe fermieri de alte dificultati, Comisia Europeana a decis sa relaxeze anumite reglementari in domeniul agriculturii si sa plateasca anumite sume in avans.
Fermierii vor putea acum sa primeasca pana la 70% din plata lor directa si 85% din ajutorul pentru dezvoltare rurala la jumatatea lunii octombrie in loc de decembrie si vor putea, de asemenea, sa utilizeze terenurile pe care in mod normal nu le-ar fi folosit pentru productie pentru a-si hrani animalele – o derogare de la anumite cerinte de „inverzire” a sectorului agricol.
Comisia are in vedere si adoptarea unor derogari suplimentare privind inverzirea, in vederea acordarii unei mai mari flexibilitati agricultorilor pentru a produce furaje. Aceste masuri vor fi deosebit de benefice pentru crescatorii de animale.
„Sunt foarte preocupat de aceste evolutii climatice prelungite. Comisia, ca intotdeauna, este gata sa-i sprijine pe agricultorii afectati”, a spus comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan.
Care este situatia in Romania
Cu toate ca majoritatea statelor europene se confrunta cu o seceta de proportii, in Romania situatia este total opusa iar fermierii se plang ca nu isi pot strange recoltele din cauza ploilor abundente.
Pe fondul ploilor excesive, productia de grau a Romaniei ar putea scadea cu pana la 20%. „Scaderea productiei ar putea fi chiar mai semnificativa, zi dupa zi acest procent creste iar situatia pe camp se degradeaza. Ploile nu s-au oprit nici macar o singura zi”, a spus Laurentiu Baciu, presedinte LAPAR.
Legumele romanesti, afectate de ploi
Si legumele din Romania au fost afectate de ploi. Pe langa cantitatile foarte mari de precipitatii, un alt factor care a contribuit la distrugerea lor sau la diminuarea productiei au fost bolile care, avand conditii extraordinare de dezvoltare, au devenit foarte agresive si au produs pagube insemnate in cultura fasolei si a tomatelor.