Astăzi are loc deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, destinată fermelor de familie.

Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va prezenta astfel criteriile și condițiile solicitării fondurilor europene acordate pentru fermele de familie și exploatațiile agricole. De asemenea, va fi prezentată și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare prin PNDR 2014 (depunerea on-line a cererilor de finanțare).Alături de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la eveniment vor participa secretarul de stat pentru dezvoltare rurală din cadrul MADR, George Turtoi, directorul general al APDRP, David Eugen Popescu, precum şi directorul general al AM PNDR, Mihai Herciu.

Cererile de finanţare pot fi depuse şi online. Pentru autentificare, solicitanţii trebuie să deţină un cont de utilizator al portalului APDRP. Dacă nu are cont, va trebui să se înregistreze ca utilizator. Pentru înregistrare există un buton dedicat opţiunii de înregistrare ca utilizatori a vizitatorilor portalului. Se vor completa toate informațiile solicitate în câmpurile specifice înregistrării.

După înregistrare, utilizatorul va primi un e-mail de confirmare şi va trebui sa urmeze instrucţiunile din respectivul e-mail pentru activarea contului creat.

Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 150 milioane de euro și vor fi defalcate pe tipologii.