Meniu

UE, pachet de masuri pentru protejarea micilor fermieri. Platile intarziate sau refuzul nejustificat al comenzii, total interzise

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Parlamentul European a adoptat recent un pachet de masuri care are ca scop protejarea fermierilor de practicile comerciale neloiale, noteaza Euractiv.

Noile reguli interzic o serie de practici neloiale printre care si platile intarziate pentru produsele livrate, anulari anterioare unilaterale sau modificari retroactive, precum si refuzul cumparatorului de a semna un contract scris cu un furnizor.

Alte practici, cum ar fi returnarea catre un furnizor a unor produse nevandute fara a le plati, obligarea furnizorilor de a plati pentru publicitatea produselor, taxarea furnizorilor pentru stocarea sau listarea produselor sau impunerea unor costuri cu discount pentru furnizor vor fi permise numai daca fac obiectul unui acord prealabil.

Programul, creat pentru a ii proteja pe micii fermieri

Directiva va acoperi anumite practici comerciale neloiale care apar in legatura cu vanzarile de produse agricole si alimentare si, intr-o anumita masura, cu serviciile din lantul alimentar agroalimentar. Vor beneficia de protectie microintreprinderile, IMM-urile si firmele cu o cifra de afaceri anuala mai mica de 350 milioane de euro.

Statele membre vor trebui sa desemneze una sau mai multe autoritati publice insarcinate cu aplicarea noilor norme. In cazul mai multor autoritati de executare prezente in aceeasi tara, statele membre vor trebui sa aleaga un singur punct de contact. Aceste autoritati vor putea initia investigatii din proprie initiativa sau pe baza unei plangeri si vor putea aplica amenzi.

Cine va fi responsabil cu aplicarea noului regulament

Totodata, statele membre vor avea posibilitatea de a institui mecanisme alternative de solutionare a litigiilor, precum medierea.

Statele membre vor avea douazeci si patru de luni de la intrarea in vigoare a directivei sa o transpuna in legislatia nationala si inca sase luni pentru a aplica dispozitiile sale.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE