Termenul in care proiectele de finantare din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013 mai pot fi derulate cu decontarea cheltuielilor, si care urma sa expire la 30 septembrie, a fost eliminat de Guvern, astfel incat sa poata fi acceptate prelungiri punctuale, pana la finalul acestui an, informeaza Mediafax.

Astfel, fara termenul limita de 30 septembrie, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) va putea decide, de la caz la caz, in functie de stadiul de realizare si specificitatea investitiilor aferente fiecarui proiect, o eventuala prelungire a duratei de executie. Decizia a fost aprobata miercuri de Guvern prin hotarare.

Potrivit actului normativ, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plata eligibile aferente contractelor din sistem pana la sfarsitul lunii decembrie.

Dispozitiile se aplica pentru contractele de finantare incheiate de catre AFIR aflate in derulare, cu termenul maxim de executie a investitiilor de 30 septembrie 2015, pentru care nu sunt indeplinite conditiile de a putea beneficia de plati din alocarea PNDR 2014-2020.

Pentru contractele de finantare incheiate de catre AFIR pentru proiecte depuse pe masurile din PNDR 2007-2013 si aflate in implementare, pentru care au fost cuprinse alocari pentru plati in PNDR 2014-2020, termenul maxim de executie a investitiilor se va prelungi, cu respectarea termenelor de plata prevazute in noul program, mai informeaza sursa citata.

Share on Facebook