Fermierii romani par sa nu se grabeasca in accesarea fondurilor europene din cadrul noului Program de Dezvoltare Rurala 2014-2020. Doar un singur proiect de finantare a fost depus pana acum pentru cele doua masuri de finantare deschise pe 25 martie de Ministerul Agriculturii.
„In cadrul sesiunii de primire a proiectelor, pentru subMasura 4.1 „Investitii în exploatații agricole” si subMasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, a fost depus un singur proiect, pana in acest moment”, precizeaza Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), in urma unei solicitari adresate de StiriAgricole.ro.
Proiectul de finantare depus apartine unui solicitant din judetul Olt si are ca obiect modernizarea exploatatiei agricole prin achizitia de utilaje, aferent masurii 4.1. Valoarea totala a proiectului (cheltuieli eligibile si neeligibile) este de 816,1 mii euro, din care 658,8 mii euro reprezinta valoarea eligibila a acestuia. Din aceasta suma 329,4 mii euro reprezinta valoarea fondurilor europene nerambursabile.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale mentioneaza ca numarul mic de proiecte de finantare depuse pana acum pentru noul PNDR se datoreaza faptului ca sesiunea de deschidere a acestor fonduri a coincis cu campania APIA pentru depunerea cererilor unice de plata, campanie care, fata de sesiunea anuala continua de primire a proiectelor de investitii pentru submasurile 4.1 si 6.1, are un termen mult mai strans, si anume 15 iunie 2015.
Sesiunea de primire a proiectelor de finantare prin noul PNDR 2014-2020 are ca termen limita de depunere a proiectelor data de 30 octombrie 2015, ora 16:00.
De asemenea, AFIR precizeaza ca depunerea proiectelor in cadrul sesiunii mai sus mentionate se opreste inainte de termenul limita doar daca valoarea publica totala a proiectelor depuse avand un punctaj estimat (autoevaluare/ prescoring) mai mare sau egal fata de pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la nivelul alocarii sesiunii anuale.
Recent, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat ca Romania a primit din partea Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene scrisoarea de conformitate a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, urmand astfel ca toate masurile de finantare sa fie deschise in luna iunie 2015.