Ministerul Agriculturii,prin AFIR, a deschis azi patru noi masuri de finantare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020, prin intermediul carora fermierii pot accesa fonduri europene nerambursabile pentru investitii in procesare sau pomicultura in valoare de peste 245 de milioane de euro.

Fondurile disponibile pentru submasura 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole” sunt de 70.586.064 euro din care 5.000.000 euro pentru obtinerea de material de inmultire si plantare fructifer.

Fondurile disponibile pentru submasura 4.2 „Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor  agricole” sunt de 93.489.143 euro, imparțita astfel: pentru „Dezvoltarea si modernizarea unor capacitati de procesare si de comercializare a produselor agricole” (DI F  3 A) 37.395.657  euro, din care 7.479.131 euro pentru zona montana; si pentru „Crearea de noi unitati de procesare a produselor agricole” (DI F 6 A) 56.093.486 euro, din care 11.218.697 euro pentru zona montana.

Fondurile disponibile pentru submasura 4.2a „Sprijin pentru investitii in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” sunt de 8.629.953 euro, din care 3.451.981 euro pentru DI F 3 A și 5.177.972 euro pentru DI F 6 A.

Fondurile disponibile pentru submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt de 72.848.330 euro, din care 21.854.499 euro pentru zona  montana.

Submasura 4.1a – investitii in exploatatii pomicole. Fondurile disponile pentru aceasta masura sunt de 75 de milioane de euro, cu posibilitatea de a fi suplimentate. Scopul Ministerului Agriculturii este sa reabiliteze o suprafata de circa 35.000 ha de livezi dintr-un total de 170.000 ha, aflate in declin.

Submasura 4.2 – sprijin pentru investitii in procesarea si marketingul produselor agricole. Fondurile disponibile pentru aceasta submasura sunt de 143 de milioane de euro, 28 de milioane de euro fiind alocate exclusiv zonei montane.

Bugetul alocat acestei sesiuni deschise pe submasura 4.2a „Sprijin pentru investitii in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” este de peste 8,62 milioane de euro. Scopul investitiilor sprijinite in cadrul submasurii 4.2a – Investitii in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol se acorda pentru investitii corporale si necorporale in cadrul intreprinderilor de prelucrare si comercializare a fructelor si a produselor din fructe.

Obiectivele submasurii 4.2a Investitii in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol sunt:

  • infiintarea, extinderea si/ sau modernizarea unitatilor ce proceseaza materie prima provenita din sectorul pomicol mentionata in Anexa I de la TFUE;
  • infiintarea, extinderea si/ sau modernizarea de retelele locale de colectare, receptie, depozitare, conditionare, sortare si ambalare;
  • producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile in unitatea proprie;
  • eficienta energetica;
  • actiuni de marketing;

Beneficiarii care pot solicita sprijin nerambursabil prin submasura 4.2a Investitii in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol sunt:

  • Intreprinderile micro, mici, mijlocii si mari, definite conform legislatiei nationale in vigoare;
  • Grupurile de producatori si cooperativele (societati cooperative agricole si de aprovizionare  si cooperative agricole), cu conditia ca investitiile realizate sa deserveasca interesele propriilor membri.

Masura 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Fondul disponibil pentru aceasta masura este de 72 de milioane de euro, 22 de milioane de euro fiind si in acest caz destinate exclusiv zonei montane. Masura 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici este o continuare a finantarii fermelor de semi-subzistenta, insa cu o etapa in plus. Mai explicit, limita inferioara a fermei mici este calculata ca limita superioara a fermei de semi-subzistenta din vechiul PNDR.

Alte trei masuri de finantare au fost lansate pe data de 25 martie 2015, si anume Submasura 4.1 – investitii in exploatatii agricole, Submasura 6.1 – sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri si Submasura 19.1 – sprijin pregatitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locala.

PNDR 2014-2020 vine cu o serie de elemente de noutate, cum sunt depunerea online a proiectelor, sesiune continua de depunere, evaluare lunara, reducerea numarului de avize si acorduri necesare demararii proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, existenta unei baze de date cu preturi de referinta disponibila pe site-ul AFIR.

Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 are alocata o finantare europeana in valoare de 8,12 milioane de euro, la care se adauga si o cofinantare din bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro, fondul total de investitii ajungand astfel la circa 9,5 miliarde de euro.

Share on Facebook